Nagualism

Cuvântul nagual a ajuns să semnifice în ultimii ani conducătorul spiritual al unui grup. Aceasta însă este o utilizare modernă incorectă a cuvântului, originară din partea mişcărilor de tip New Age din California şi Arizona (la fel precum pervertirea termenului shaman a creat multă confuzie). Un nagual nu este un lider spiritual. Înţelesul original al cuvântului "nagual" provine din limba Nahuatl, şi este contrapartea lui "tonal". Nahuatl a fost limba vorbită de tolteci, azteci şi alte populaţii native ale Mexicului , precum şi a altor părţi ale Americii Centrale. Împreună, tonalul şi nagualul reprezintă viziunea cele două părţi duale ale lumii. Pretinzând că cineva este un nagual este ca şi cum ar pretinde că este întregul câmp al existenţei. Nagualul nu este un puternic guru sau un şaman, ci este acea jumătate a realităţii în care trăim, fiind în acelaşi timp o jumătate a propriei noastre naturi. A pretinde că eşti nagual este pur şi simplu o greşeală de interpretare.

Folosirea termenului de nagualism provine din utilizarea acestuia de către Carlos Castaneda în cărţile sale, pentru a descrie o persoană ce este capabilă să conducă oamenii în noi zone ale conştiinţei. Astfel, nagualismul semnifică corpusul învăţăturilor spirituale ce urmăresc trezirea totală a atenţiei către [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/nagualism.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre nagualism, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Mitologia

O mitologie este un set relativ coerent de mituri, întâmplări, etc, care descriu o anumită religie sau un sistem de valori.

Cuvântul "mitologie" provine din limba greacă, din fuziunea cuvintelor "mythos" ("poveste" sau "legendă") şi "logos" ("cuvânt"). Miturile sunt în general opere literare narative tradiţionale ce au rolul de a explica diferite fenomene ale naturii, originea omului şi a animalelor, etc. De obicei, miturile implică prezenţa unui element sacru, a unor zeităţi, a unor forţe fabuloase, supraomeneşti.

Termenul "mitologie" poate desemna de asemenea totalitatea miturilor dintr-o cultură sau o religie (de exemplu: mitologie greacă, mitologie egipteană, mitologie nordică) sau o ştiinţă care [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/mitologie.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video pe teme mitologice, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Mistica

O măsură mai mare sau mai mică de mistică se poate identifica în orice credinţă sau practică religioasă, începând de la ritualurile şamanice, fachirice sau spiritiste şi culminând cu complexitatea uniunii mistice care reprezintă scopul ultim în creştinismul ortodox. Acest lucru se întâmplă nu fără o raţiune serioasă - aceasta fiind că în orice căutare religioasă omul a avut înţelegerea elementară a faptului că realitatea sa fizică este primul şi uneori cel mai important mijloc pe care îl are la îndemănă pentru a accede dincolo de dimensiunea profană. Astfel, în unele religii (tradiţiile mistice ortodoxe), trupul este perceput în sine ca o manifestare miraculoasă a sacrului, care însă trebuie readus la nivelul superior de existenţă pe care l-a avut înainte de o cădere originară. În altele însă, cum ar fi practicile orientale, trupul este un vehicul care trebuie perfecţionat în virtutea desăvârşirii spirituale, dar care totuşi trebuie abandonat o dată ce această desăvârşire s-a realizat.

Este cunoscut faptul că misticismul presupune, cel puţin la modul ideal, o serie de exerciţii fizice (dansuri şamanice, posturi, exerciţii de respiraţie, rugăciunea inimii, metanii, etc.) menite să faciliteze cucerirea unei stări mentale prin care omul religios devine apt pentru contemplarea şi unirea cu ceea ce reprezintă obiectul credinţei sale. Însă de la această accepţiune elementară a termenului, în diferitele tradiţii mistice survin unele diferenţe notabile, care fac complexitatea fenomenului mistic.

Gesturile rituale care însoţesc şamanismul şi celelalte practici asemănătoare se disting prin faptul că urmăresc la modul expres inducerea unor stări (considerate de unii ca ţinând chiar de patologic), care să faciliteze contactul cu arii de existenţă care depăşesc experienţa noastră comună, şi implicit cu fiinţe supranaturale de care depinde viaţa omului. Aceste practici presupun o componentă activă de orientare înspre experienţa fizică nefirească, supranaturală. Aceeaşi experienţă este percepută însă în alte religii ca fiind un epifenomen al unor gesturi religioase de o profunzime mental-sufletească care nu accentuează dimensiunea fizică. Spre exemplu, în mistica ortodoxă, la începuturile creştinismului, vedeniile şi extazele erau considerate mai degrabă ca piedici în calea rugăciunii continue decât ca semne ale perfecţionării acesteia. Ulterior însă, Sfinţii Părinţi au limpezit faptul că aceste experineţe miraculoase - care se rezumă la unirea cu “Lumina necreată” - sunt de fapt rezultatele care trebuie urmărite prin rugăciune desăvârşită. Cu toate acestea, este absolut clar faptul că experienţa aceasta divină nu trebuie urmărită în manifestarea ei fizică ca atare - aceasta din urmă nu este decât un efect necesar al unirii spirituale cu energiile lui Dumnezeu.

Poziţiile corporale şi exerciţiile de respiraţie sunt practici prezente atât în isihasmul ortodox cât şi în diferitele sistemele filosofice orientale asociate cu practica yoga. În isihasm ele nu constituie însă o metodă indispensabilă - rugăciunea este a omului întreg iar adevărata iubire oferă o libertate a gestului despre care rar se poate vorbi în alte tradiţii religioase (v. Sf. Augustin - “Iubeşte şi fă ce vrei”, sau fenomenul “nebuniei după Hristos”). Pe de altă parte, în practicile orientale, aceste exerciţii împreună cu multe altele tot mai dificile sunt considerate ca indispensabile, în cele din urmă ca singurele de la care se poate porni pentru strunirea spiritului.

O altă diferenţă notabilă în diferitele abordări mistice este constituită de natura şi gradul de cognoscibilitate pe care le comportă obiectul credinţei în tradiţiile religioase. Astfel, în practicile popoarelor primitive identificarea cu zeităţi şi fiinţe supranaturale, ale căror poveşti - miturile - sunt perfect cunoscute, nu ţin de mistică cât mai degrabă de o atitudine magică elementară a omului religios. Fenomenul cel mai cunoscut prin care aceste tipuri religioase practică o astfel de identificare, sau participare, este reiterarea ritualică a mitului, realizată aproape întotdeauna la nivelul unei comunităţi sau al unui grup. În religiile mai complexe situaţia este diferită. În primul rând această idee de participare/identificare capătă o mult mai mare profunzime, devenind o unio mystica care presupune existenţa unui centru personal sau al unuia transpersonal, care însă pleacă de la aceeaşi idee de individualitate. Astfel, în tradiţiile orientale, această unire este posibilă prin abandonarea centrului psihic limitat al persoanei, iar Conştiinţa Cosmică, care reprezintă nivelul ultim de realitate, este perfect cognoscibilă şi contemplabilă. În isihasmul răsăritean, unirea are un caracter personal, susţinut de caracterul de [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/mistica.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre mistică, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Misterul

Misterul, în limbajul comun, este o referire la ceva ce nu este încă cunoscut sau explicat. Misterele reprezintă acea categorie a cunoaşterii umane în sfera căreia se află lucrurile neînţelese sau situate (aparent) dincolo de capacitatea de înţelegere umană, acele lucruri care rezistă sau sfidează orice încercare de a le explica.

O categorie aparte de mistere sunt cele ce îşi au originea în trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat al omenirii. Acestea ocupă adesea un loc important în folclorul, mitologia sau legendele unei culturi. Pot include artefacte, structuri, locaţii sau oameni alături de care aceste evenimente misterioase sunt asociate. Misterele pot fi astfel legate de cum a luat fiinţă artefactul sau locaţia respectivă, proprietăţile sale supranaturale, ce s-a întâmplat ulterior, sau alte enigme de natură istorică. Astfel de mistere pot fi parte integrantă din psihicul unei naţiuni, precum este, de exemplu, Arthur şi Merlin din legenda Cavalerilor Mesei Rotunde, sau precum este Sfinxul din Egipt [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/mistere.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre mistere, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Meditatia

Meditaţia este practica concentrării mentale, în mod deosebit prezentă în tradiţiile orientale şi avându-şi originea în hinduismul vedic, dar dezvoltată independent şi în cadrul sufismului. Scopul prim urmărit în meditaţie este obţinerea unui control perfect asupra activităţii mentale şi, în cele din urmă, atingerea unei stări de vacuitate la nivelul acesteia, de concentrare asupra unui obiect specific, de deschidere mentală înspre inspiraţia unor forţe superioare sau de analiză specială a învăţăturilor religioase, toate acestea în funcţie de tradiţia spirituală în care meditaţia se încadrează. Acelaşi procedeu însă poate fi folosit în afara oricărei conotaţii religioase, pentru dezvoltarea personală sau chiar pur fizică, în cadrul unor tehnici cum ar fi Hatha Yoga, Silva, etc.

Cu toate că a fost practicată din vremuri străvechi în Orient, meditaţia şi-a căpătat popularitatea pe care o are acum, în cadrul unor mişcări gen New Age, o dată cu eforturile teosofilor. A fost pusă, de asemenea, în legătură cu rugăciunea din tradiţia creştină, unii semnalând între cele două diferenţa dintre comunicarea cu divinitatea şi şlefuirea spirituală personală, iar alţii considerându-le armonice şi într-un fel echivalente. O părere strictă asupra meditaţiei şi-a format şi psihologia, care o cataloghează ca fiind o stare de conştiinţă alterată, lucru foarte discutabil pentru cei care într-adevăr o practică.

Meditaţia buddhistă, de exemplu, după cum însuşi Buddha a afirmat, este menită să conducă practicantul la iluminare. În cadrul acestei tradiţii pot fi distinse două forme de meditaţie: samatha (concentrarea atenţiei într-un singur punct) şi vipassana (vederea introspectivă a [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/meditatie.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre meditaţie, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Magia

Magia, care este de multe ori confundată cu vrăjitoria, este un sistem conceptual care atribuie omului abilitatea ca acesta să poata controla şi prezice lumea naturală (aici încadrandu-se evenimentele, obiectele, oamenii şi fenomenele fizice) prin intermediul mijloacelor de natura mistică, paranormală sau supranaturală.

Rolul declarat al magiei este acela de a antrena facultile mentale superioare, precum intuitia si imaginatia. In magie se concentreaza energiile subtile, acestea fiind directionate in scopul producerii schimbarii dorite de catre magician. Pentru a se obtine efectul scontat este necesara antrenarea subconstientului, prin practica meditatiei, yoga, ritualuri magice, cu scopul de a se dezvolta concentrarea (fixarea pe un anumit scop), vointa, imaginatia. In functie de scoala magica, sunt in indeplinirea scopurilor magicianului mai pot fi agrentate si diferite entitati imateriale umane sau non-umane.

Magia se clasifica in mai multe ramuri, dintre care două dintre cele mai importante sunt:
1) Magia Superioara (Magia Inalta) in care practicantul, numit Initiat, atinge un nivel superior de dezvoltare spirituala, practica sa bazandu-se pe anumite formule si simboluri kabalistice, astrologice, numerologice, pentacle, talismane, etc. Acesta stie sa directioneze energiile subtile si o face doar in scopuri pozitive, existand un cod etic al inaltilor initiati. De regula, Initiatul tinde spre o evolutie spirituala personala, magia contribuind la dezvoltarea facultatilor sale mentale, ajutandu-l sa-si dezvolte anumite capacitati paranormale (clarviziunea, clarauditia, starile de telepatie, premonitorii etc). Majoritatea actiunilor sale magice se bazeaza pe mental, directionand intentiile sale prin puterea gandului.

2) Magia Naturala (Magia Populara) foloseste diverse accesorii precum: ierburile/plantele, esentele (sub forma de uleiuri esentiale sau fumigatii), lumanarile, pietrele semipretioase, culorile, elixirele, talismanele/pantaclele/amuletele si cernelurile magice. De asemenea, din grupa accesoriilor fac parte incantatiile si descantecele. Aceasta forma de magie se apropie de vrajitorie [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/magie.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre magie, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Kabbalah

Din ebraicul qabbalah, „tradiţie primită şi transmisă", kabbala este o doctrină esoterică. Ea reuneşte totalitatea comentariilor mistice evreieşti, apoi creştine, despre Vechiul Testament, mai ales Facerea, Cântarea Cântărilor şi profeţia lui Ezechiel. Noţiunea de tradiţie este constitutivă iudaismului sub toate formele sale (martori stau Mischna, Talmudul şi Midraşhim), dar kabala este considerată, adesea, o doctrină eretică. Dacă originea ei datează din perioada de intensă activitate intelectuală şi religioasă care a succedat puţin după naşterea creştinismului, cu Sepher Yetzirah („Cartea Creaţiei"), kabala ca mişcare apare în Languedoc, în secolul al XII-lea; una dintre lucrările sale fondatoare este Sepher ha-Zohar („Cartea splendorii"), care a fost publicată în 1290 de evreul spaniol Moise ben Şemtov de Leon. Ea are ca particularitate fondarea exegezelor sale pe descifrarea caracterelor ebraice ale textului biblic, fiecare semn alfabetic, care este şi un număr, având un sens divin şi ascuns.

N-am înţelege nimic din kabala dacă am situa-o de partea ştiinţei moderne (raţionalism cartezian, metodă ipotetico-deductivă şi validare experimentală). Kabala este fondată pe ideea că Verbul este creator, în felul Dumnezeului din Facere, care creează ceea ce numeşte. Realitatea - dar am putea spune: adevărul, secretul - fiind în chiar litera a ceea ce a fost proferat; se va solicita textul biblic, care este scris în limba lui Iahve, prin tot felul de manipulări formale (din care, de exemplu, permutaţia).

Originalitatea kabalei faţă de Talmud constă în definirea divinităţii în emanaţiile sale, sephirot-urile. Kabala nu se rezumă, totuşi, la un formalism de natură intelectuală sau fundamentalistă. Ea este o experienţă spirituală care trebuie să conducă la iluminarea mistică. „Pentru Zohar, scrie Jacques Brosse, toate lucrurile există numai în măsura în care ele participă la numele divin, care se manifestă în Creaţie, acesta fiind substratul ascuns." Or, se punea problema de a regăsi elementele acestui limbaj secret în care nu se revela altceva decât gândirea lui Dumnezeu [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/kabbalah.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre kabbalah, atât în limba română cât şi în limba engleză]