Mistica

O măsură mai mare sau mai mică de mistică se poate identifica în orice credinţă sau practică religioasă, începând de la ritualurile şamanice, fachirice sau spiritiste şi culminând cu complexitatea uniunii mistice care reprezintă scopul ultim în creştinismul ortodox. Acest lucru se întâmplă nu fără o raţiune serioasă - aceasta fiind că în orice căutare religioasă omul a avut înţelegerea elementară a faptului că realitatea sa fizică este primul şi uneori cel mai important mijloc pe care îl are la îndemănă pentru a accede dincolo de dimensiunea profană. Astfel, în unele religii (tradiţiile mistice ortodoxe), trupul este perceput în sine ca o manifestare miraculoasă a sacrului, care însă trebuie readus la nivelul superior de existenţă pe care l-a avut înainte de o cădere originară. În altele însă, cum ar fi practicile orientale, trupul este un vehicul care trebuie perfecţionat în virtutea desăvârşirii spirituale, dar care totuşi trebuie abandonat o dată ce această desăvârşire s-a realizat.

Este cunoscut faptul că misticismul presupune, cel puţin la modul ideal, o serie de exerciţii fizice (dansuri şamanice, posturi, exerciţii de respiraţie, rugăciunea inimii, metanii, etc.) menite să faciliteze cucerirea unei stări mentale prin care omul religios devine apt pentru contemplarea şi unirea cu ceea ce reprezintă obiectul credinţei sale. Însă de la această accepţiune elementară a termenului, în diferitele tradiţii mistice survin unele diferenţe notabile, care fac complexitatea fenomenului mistic.

Gesturile rituale care însoţesc şamanismul şi celelalte practici asemănătoare se disting prin faptul că urmăresc la modul expres inducerea unor stări (considerate de unii ca ţinând chiar de patologic), care să faciliteze contactul cu arii de existenţă care depăşesc experienţa noastră comună, şi implicit cu fiinţe supranaturale de care depinde viaţa omului. Aceste practici presupun o componentă activă de orientare înspre experienţa fizică nefirească, supranaturală. Aceeaşi experienţă este percepută însă în alte religii ca fiind un epifenomen al unor gesturi religioase de o profunzime mental-sufletească care nu accentuează dimensiunea fizică. Spre exemplu, în mistica ortodoxă, la începuturile creştinismului, vedeniile şi extazele erau considerate mai degrabă ca piedici în calea rugăciunii continue decât ca semne ale perfecţionării acesteia. Ulterior însă, Sfinţii Părinţi au limpezit faptul că aceste experineţe miraculoase - care se rezumă la unirea cu “Lumina necreată” - sunt de fapt rezultatele care trebuie urmărite prin rugăciune desăvârşită. Cu toate acestea, este absolut clar faptul că experienţa aceasta divină nu trebuie urmărită în manifestarea ei fizică ca atare - aceasta din urmă nu este decât un efect necesar al unirii spirituale cu energiile lui Dumnezeu.

Poziţiile corporale şi exerciţiile de respiraţie sunt practici prezente atât în isihasmul ortodox cât şi în diferitele sistemele filosofice orientale asociate cu practica yoga. În isihasm ele nu constituie însă o metodă indispensabilă - rugăciunea este a omului întreg iar adevărata iubire oferă o libertate a gestului despre care rar se poate vorbi în alte tradiţii religioase (v. Sf. Augustin - “Iubeşte şi fă ce vrei”, sau fenomenul “nebuniei după Hristos”). Pe de altă parte, în practicile orientale, aceste exerciţii împreună cu multe altele tot mai dificile sunt considerate ca indispensabile, în cele din urmă ca singurele de la care se poate porni pentru strunirea spiritului.

O altă diferenţă notabilă în diferitele abordări mistice este constituită de natura şi gradul de cognoscibilitate pe care le comportă obiectul credinţei în tradiţiile religioase. Astfel, în practicile popoarelor primitive identificarea cu zeităţi şi fiinţe supranaturale, ale căror poveşti - miturile - sunt perfect cunoscute, nu ţin de mistică cât mai degrabă de o atitudine magică elementară a omului religios. Fenomenul cel mai cunoscut prin care aceste tipuri religioase practică o astfel de identificare, sau participare, este reiterarea ritualică a mitului, realizată aproape întotdeauna la nivelul unei comunităţi sau al unui grup. În religiile mai complexe situaţia este diferită. În primul rând această idee de participare/identificare capătă o mult mai mare profunzime, devenind o unio mystica care presupune existenţa unui centru personal sau al unuia transpersonal, care însă pleacă de la aceeaşi idee de individualitate. Astfel, în tradiţiile orientale, această unire este posibilă prin abandonarea centrului psihic limitat al persoanei, iar Conştiinţa Cosmică, care reprezintă nivelul ultim de realitate, este perfect cognoscibilă şi contemplabilă. În isihasmul răsăritean, unirea are un caracter personal, susţinut de caracterul de [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/mistica.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre mistică, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Misterul

Misterul, în limbajul comun, este o referire la ceva ce nu este încă cunoscut sau explicat. Misterele reprezintă acea categorie a cunoaşterii umane în sfera căreia se află lucrurile neînţelese sau situate (aparent) dincolo de capacitatea de înţelegere umană, acele lucruri care rezistă sau sfidează orice încercare de a le explica.

O categorie aparte de mistere sunt cele ce îşi au originea în trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat al omenirii. Acestea ocupă adesea un loc important în folclorul, mitologia sau legendele unei culturi. Pot include artefacte, structuri, locaţii sau oameni alături de care aceste evenimente misterioase sunt asociate. Misterele pot fi astfel legate de cum a luat fiinţă artefactul sau locaţia respectivă, proprietăţile sale supranaturale, ce s-a întâmplat ulterior, sau alte enigme de natură istorică. Astfel de mistere pot fi parte integrantă din psihicul unei naţiuni, precum este, de exemplu, Arthur şi Merlin din legenda Cavalerilor Mesei Rotunde, sau precum este Sfinxul din Egipt [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/mistere.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre mistere, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Meditatia

Meditaţia este practica concentrării mentale, în mod deosebit prezentă în tradiţiile orientale şi avându-şi originea în hinduismul vedic, dar dezvoltată independent şi în cadrul sufismului. Scopul prim urmărit în meditaţie este obţinerea unui control perfect asupra activităţii mentale şi, în cele din urmă, atingerea unei stări de vacuitate la nivelul acesteia, de concentrare asupra unui obiect specific, de deschidere mentală înspre inspiraţia unor forţe superioare sau de analiză specială a învăţăturilor religioase, toate acestea în funcţie de tradiţia spirituală în care meditaţia se încadrează. Acelaşi procedeu însă poate fi folosit în afara oricărei conotaţii religioase, pentru dezvoltarea personală sau chiar pur fizică, în cadrul unor tehnici cum ar fi Hatha Yoga, Silva, etc.

Cu toate că a fost practicată din vremuri străvechi în Orient, meditaţia şi-a căpătat popularitatea pe care o are acum, în cadrul unor mişcări gen New Age, o dată cu eforturile teosofilor. A fost pusă, de asemenea, în legătură cu rugăciunea din tradiţia creştină, unii semnalând între cele două diferenţa dintre comunicarea cu divinitatea şi şlefuirea spirituală personală, iar alţii considerându-le armonice şi într-un fel echivalente. O părere strictă asupra meditaţiei şi-a format şi psihologia, care o cataloghează ca fiind o stare de conştiinţă alterată, lucru foarte discutabil pentru cei care într-adevăr o practică.

Meditaţia buddhistă, de exemplu, după cum însuşi Buddha a afirmat, este menită să conducă practicantul la iluminare. În cadrul acestei tradiţii pot fi distinse două forme de meditaţie: samatha (concentrarea atenţiei într-un singur punct) şi vipassana (vederea introspectivă a [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/meditatie.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre meditaţie, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Magia

Magia, care este de multe ori confundată cu vrăjitoria, este un sistem conceptual care atribuie omului abilitatea ca acesta să poata controla şi prezice lumea naturală (aici încadrandu-se evenimentele, obiectele, oamenii şi fenomenele fizice) prin intermediul mijloacelor de natura mistică, paranormală sau supranaturală.

Rolul declarat al magiei este acela de a antrena facultile mentale superioare, precum intuitia si imaginatia. In magie se concentreaza energiile subtile, acestea fiind directionate in scopul producerii schimbarii dorite de catre magician. Pentru a se obtine efectul scontat este necesara antrenarea subconstientului, prin practica meditatiei, yoga, ritualuri magice, cu scopul de a se dezvolta concentrarea (fixarea pe un anumit scop), vointa, imaginatia. In functie de scoala magica, sunt in indeplinirea scopurilor magicianului mai pot fi agrentate si diferite entitati imateriale umane sau non-umane.

Magia se clasifica in mai multe ramuri, dintre care două dintre cele mai importante sunt:
1) Magia Superioara (Magia Inalta) in care practicantul, numit Initiat, atinge un nivel superior de dezvoltare spirituala, practica sa bazandu-se pe anumite formule si simboluri kabalistice, astrologice, numerologice, pentacle, talismane, etc. Acesta stie sa directioneze energiile subtile si o face doar in scopuri pozitive, existand un cod etic al inaltilor initiati. De regula, Initiatul tinde spre o evolutie spirituala personala, magia contribuind la dezvoltarea facultatilor sale mentale, ajutandu-l sa-si dezvolte anumite capacitati paranormale (clarviziunea, clarauditia, starile de telepatie, premonitorii etc). Majoritatea actiunilor sale magice se bazeaza pe mental, directionand intentiile sale prin puterea gandului.

2) Magia Naturala (Magia Populara) foloseste diverse accesorii precum: ierburile/plantele, esentele (sub forma de uleiuri esentiale sau fumigatii), lumanarile, pietrele semipretioase, culorile, elixirele, talismanele/pantaclele/amuletele si cernelurile magice. De asemenea, din grupa accesoriilor fac parte incantatiile si descantecele. Aceasta forma de magie se apropie de vrajitorie [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/magie.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre magie, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Kabbalah

Din ebraicul qabbalah, „tradiţie primită şi transmisă", kabbala este o doctrină esoterică. Ea reuneşte totalitatea comentariilor mistice evreieşti, apoi creştine, despre Vechiul Testament, mai ales Facerea, Cântarea Cântărilor şi profeţia lui Ezechiel. Noţiunea de tradiţie este constitutivă iudaismului sub toate formele sale (martori stau Mischna, Talmudul şi Midraşhim), dar kabala este considerată, adesea, o doctrină eretică. Dacă originea ei datează din perioada de intensă activitate intelectuală şi religioasă care a succedat puţin după naşterea creştinismului, cu Sepher Yetzirah („Cartea Creaţiei"), kabala ca mişcare apare în Languedoc, în secolul al XII-lea; una dintre lucrările sale fondatoare este Sepher ha-Zohar („Cartea splendorii"), care a fost publicată în 1290 de evreul spaniol Moise ben Şemtov de Leon. Ea are ca particularitate fondarea exegezelor sale pe descifrarea caracterelor ebraice ale textului biblic, fiecare semn alfabetic, care este şi un număr, având un sens divin şi ascuns.

N-am înţelege nimic din kabala dacă am situa-o de partea ştiinţei moderne (raţionalism cartezian, metodă ipotetico-deductivă şi validare experimentală). Kabala este fondată pe ideea că Verbul este creator, în felul Dumnezeului din Facere, care creează ceea ce numeşte. Realitatea - dar am putea spune: adevărul, secretul - fiind în chiar litera a ceea ce a fost proferat; se va solicita textul biblic, care este scris în limba lui Iahve, prin tot felul de manipulări formale (din care, de exemplu, permutaţia).

Originalitatea kabalei faţă de Talmud constă în definirea divinităţii în emanaţiile sale, sephirot-urile. Kabala nu se rezumă, totuşi, la un formalism de natură intelectuală sau fundamentalistă. Ea este o experienţă spirituală care trebuie să conducă la iluminarea mistică. „Pentru Zohar, scrie Jacques Brosse, toate lucrurile există numai în măsura în care ele participă la numele divin, care se manifestă în Creaţie, acesta fiind substratul ascuns." Or, se punea problema de a regăsi elementele acestui limbaj secret în care nu se revela altceva decât gândirea lui Dumnezeu [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/kabbalah.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre kabbalah, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Hipnoza

Hipnoza poate fi definita in multe moduri, insa unele definitii inca fac obiectul dezbaterilor si cercetarilor stiintifice. Pe scurt, aceasta reprezinta o metoda de focalizare a atentiei si de folosire a gandirii si imaginatiei pentru a facilita schimbarile atitudinale, cognitive, emotionale si comportamentale dorite de client.

Hipnoza nu este o terapie in sine, ci un instrument terapeutic care poate creste eficienta unei psihoterapii, atunci cand este utilizat adecvat. Ea a fost uneori comparata cu o lentila care focalizeaza razele soarelui intr-un punct si astfel creste puterea lor de actiune. Hipnoza este o modalitate de accesare, mobilizare si orientare a resurselor, capacitatilor, abilitatilor si calitatilor constiente si inconstiente ale clientului pentru atingerea obiectivelor terapeutice.

Hipnoza nu este o tehnica aplicata unui client pasiv, ci un mod de lucru care implica angajamentul, interesul si increderea clientului. Orice hipnoza este in realitate o auto-hipnoza, in care terapeutul serveste drept ghid si facilitator al procesului.

Contrar multor mituri vehiculate, hipnoza nu-l face pe client dependent de terapeut si nu implica pierderea controlului clientului asupra procesului. In orice moment persoana poate alege sa refuze, sa modifice sau sa puna in aplicare o sugestie a terapeutului in functie de propriile nevoi.

Ca in orice domeniu, exista oameni mai talentati si mai putin talentati. De asemenea, exista numeroase fenomene hipnotice. Oamenii difera in ceea ce priveste capacitatea de a manifesta un fenomen sau altul.

Comparativ cu hipnoza clasica (care miza mai mult pe autoritatea si puterea hipnotizatorului), hipnoza ericksoniana (numita astfel dupa Milton Erickson, unul din cei mai mari hipnoterapeuti si deschizatori de drum in psihoterapie) aduce un plus de flexibilitate si creativitate, o atitudine de respect, apreciere si atentie fata de unicitatea personalitatii si a dinamicii interioare a clientului. In afara de individualizarea demersului terapeutic, Erickson a pus mare accent pe ideea de utilizare a resurselor clientului (obiceiuri, valori, credinte, talente si abilitati, sisteme de relatii, modalitati senzoriale, cognitive si afective) pentru rezolvarea problemelor si depasirea [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/hipnoza.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre hipnoză, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Gnosticismul

Termenul gnosticism provine din grecescul gnosis, „cunoaştere". Gnosa este cunoaşterea perfectă, absolută, rezervată iniţiaţilor. Mai întâi, s-au calificat drept „gnostice" curentele eretice care s-au propagat în Orientul Mijlociu, începând cu primele secole ale creştinismului. De unde condamnările Bisericii, care, contestând gnosa, a făcut-o cunoscută. (Abia în 1945 s-au descoperit în Egiptul de Sus documente provenind de la o sectă gnostică creştină.)

În vreme ce credinţa creştină de strictă obedienţă pune accentul pe mântuirea individuală prin credinţă si prin acte, gnosticii insistă asupra noţiunii de eliberare dobândită prin cunoaşterea metafizică. Influenţată de religiile orientale al căror caracter este puternic impersonal, gnosa preconizează pentru individ un fel de dispariţie, prin întoarcerea la unitatea cosmică.

Majoritatea gnosticilor postulează, printre altele, existenţa unui Demiurg rău, creator al unei lumi funciarmente rele. Adevăratul Dumnezeu nu ne este cunoscut; nu-i ştim nici măcar numele. Deşi curentele gnostice se diversifică extrem de mult, mai ales pe plan moral (care pot să se exprime la fel de bine prin ascetism sau prin orgie mistică), ritualurile lor tind să se întâlnească. În prezent, gnosticismul este considerat foarte larg ca o atitudine filozofico-religioasă care [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/gnosticism.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre gnosticism, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Francmasoneria

Potrivit lucrării “The New Encyclopedia Britannica”, Francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, raspândindu-se mai cu seamă datorită extinderii Imperiului Britanic, în secolul al XIX-lea. S-au înfiinţat loji masonice chiar şi în China, sub auspiciile Marii Loji a Angliei, începând din 1788. Rău-famata societate chineză cunoscută sub numele de Triade a apărut ca un Ordin Masonic, împreună cu cel numit Ordinul Zvasticii, potrivit autorului lucrării A New Encyclopedia of Freemasonry. Aceşti masoni chinezi aveau rituri identice, purtau simboluri similare precum bijuterii şi şorţuri de piele. Se refereau la zeitatea pe care o venerau denumind-o "Primul Constructor".

Există câteva organizaţii care, deşi nu aparţin oficial Masoneriei, îşi au originile în aceasta. Printre acestea se numără organizaţii obşteşti sau „de petrecere a timpului liber, cum ar fi Vechiul Ordin Arab al Nobililor închinători la Altarul Mistic (Altariştii) şi Ordinele Stelei Răsăritului, DeMolay, Constructorii şi Curcubeul. Aceste grupuri sunt compuse mai cu seamă din americani, deoarece masonilor britanici li se interzice în mod expres să se alăture unor astfel de organizaţii.

Cel mai renumit dintre simbolurile masonice, litera G, scrisă în interiorul unui echer şi al unui compas, reprezintă de fapt iniţiala cuvântului "geometrie", potrivit spuselor istoricului mason Albert Mackey, care considera că masonii au fost învăţaţi că "Masoneria şi geometria sunt sinonime" şi că "simbolurile geometrice care se găsesc în ritualurile Francmasoneriei moderne pot fi considerate rămăşiţele secretelor geometrice cunoscute de masonii Evului Mediu, despre care acum se crede că s-au pierdut". Geometria ocultă, denumită uneori "geometrie sacră", foloseşte de mult timp simboluri geometrice, ca de exemplu cercul, triunghiul, pentagrama, precum şi altele, pentru ilustrarea unor idei metafizice şi filozofice.

Christopher Knight şi Robert Lomas au dat o interpretare interesantă bine cunoscutului simbol masonic al pătratului şi compasului. Ei susţin că a apărut ca o formă stilizată a vechiului simbol care reprezintă puterea unui rege - o piramidă a cărei bază reprezenta puterea terestră, peste care era gravată o piramidă întoarsă, care reprezenta puterea cerească a preotului. Aceste piramide ale puterii creează prin alăturare simbolul care a ajuns să fie cunoscut sub numele de "Steaua lui David". "Acest simbol a fost folosit pentru prima oară pe scară largă atunci când a apărut pe frontispiciul unui mare număr de biserici creştine în Evul Mediu, iar cele mai timpurii exemple de folosire a acestuia, spre uimirea noastră, le-am găsit pe clădirile ridicate de către Cavalerii Templieri. Utilizarea sa în sinagogi a apărut mult mai târziu", scriau cei doi autori.

Una dintre tradiţiile masonice susţinea că Avraam, patriarhul evreilor, le-a transmis egiptenilor învăţături speciale înainte de Potop. Mai târziu, aceste învăţături (despre care se spunea ca ar fi reprezentat opera legendarului Hermes Trismegistus) au fost adunate într-un volum de către filozoful grec Euclid, care le-a studiat sub numele de geometrie. Mai întâi grecii şi apoi romanii, au numit această disciplină arhitectură.

Criticii Francmasoneriei susţin că proeminenta literă "G" reprezintă de fapt prescurtarea cuvântului gnosticism - un concept filozofic promovat de adepţii sectelor gnostice, cum ar fi de pildă Alumbrados,o sectă interzisă de Biserica timpurie. Autorităţile nu pot cădea de acord asupra originii reale a Francmasoneriei, dar recunosc la unison faptul că ea este mai veche decât Egiptul antic. Legendele masonice plasează formarea organizaţiei în vremea construirii Turnului Babel, şi cea a construirii Templului din Ierusalim de către regele Solomon, despre care [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/francmasonerie.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre fransmasonerie, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Filosofia

Filosofia (filozofia) (gr. φιλοσοφια, philein şi sophia, dragoste de înţelepciune) este o disciplină autonomă a culturii având ca obiect cunoaşterea formelor şi proceselor gândirii. Filozofia este o modalitate de gândire şi investigare, formată dintr-un ansamblu de noţiuni şi idei, care tinde să cunoască şi să înţeleagă sensul existenţei sub aspectele sale cele mai generale, o concepţie generală despre lume şi viaţă.

Filosofia este una din principalele forme ale manifestării spiritului uman. Întrebarea cum se poate defini filosofia este chiar şi ea una filosofică. Pentru introducerea conceptului putem spune că este studiul înţelesurilor şi justificărilor sau credinţelor despre cele mai generale sau universale aspecte ale lucrurilor, un studiu care nu este realizat prin experimente şi observare atentă, ci prin formularea problemelor şi oferirea soluţiilor lor, argumentarea soluţiilor oferite şi discuţia dialectică a tuturor acestora. Filosofia studiază concepte generale precum existenţa, bunătatea, cunoaşterea sau frumuseţea. Pune întrebări precum "Ce este bunătatea, în general?" sau "Este cunoaşterea posibilă ?". În termeni generali, filozofia este studiul critic, speculativ sau analitic al exteriorului şi interiorului [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/filosofie.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre filosofie, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Esoterismul

Noţiunea de Esoterism se referă la doctrinele secrete, rezervate numai celor iniţiaţi. Cuvântul provine de la grecescul esoterikos - „interior". Esoterismul se opune exoterismului, acest din urmă termen fiind rezervat explicaţiilor care se dau neiniţiaţilor, profanilor. Esoterismul, dimpotrivă, desemnează sensul interior şi profund, cel pe care un maestru, un templu sau o şcoală îl dezvăluie numai adepţilor lor.

Originile esoterismului datează din Egiptul antic, când preoţii nu-şi divulgau cunoştinţele decât cu parcimonie. Printre discipolii lui Pitagora, de exemplu, erau esoterişti si exoterişti, dintre care primii aveau acces la doctrina şi învăţăturile secrete, ascunse, trăindu-şi viaţa în conformitate cu acestea, iar cei din urmă reprezentau un nivel pregătitor. Toţi filozofii antici dădeau o explicaţie mai mult sau mai puţin misterioasă elevilor lor, după gradul de perfecţiune sau de pătrundere cu care îi creditau. În această optică, orice învăţământ, orice sistem filozofic poate fi înţeles la niveluri diferite. Astfel îl înţelegea Evul Mediu creştin, care distingea în orice discurs patru niveluri de sens: nivelul literal; nivelul alegoric, care priveşte adevărurile referitoare la om, considerat în condiţia sa terestră şi spirituală; nivelul tropologic, care prezidează în demonstraţia morală; nivelul anagogic, care îmbrăţişează viziunea mistică asupra scopurilor ultime şi eterne. Cu toate acestea, esoterismul nu mizează doar pe această stratificare de sensuri. Totul se petrece ca şi cum el s-ar sprijini pe ideea că primii oameni posedaseră cunoaşterea directă a principiilor fundamentale, anterioare limbajului discursiv al raţiunii — de unde si noţiunea de Tradiţie, preţuită de către esoterişti, şi mitul vârstei de aur.

Învăţătura esoterică acordă o semnificaţie profundă simbolurilor, misterelor sacre şi interpretarea - pentru un număr restrâns de persoane care au primit iniţierea - a Apocalipsei, Kabbalei, a viziunii lui Ezechiel etc. Această învăţătură se află la originea a numeroase societăţi secrete. De exemplu, conform iniţiaţilor, ar exista un esoterism creştin care ar fi fost dat de Cristos după învierea sa şi transmis în creştinismul primitiv de sectele gnostice, precum şi prin învăţăturile lui Pseudo-Dionysios, Nikolaus din Kues, prin alchimişti, templieri, membri ai Rosei-Crucis etc.

Orice doctrină esoterică şi iniţiatică presupune alegerea anumitor [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/esoterism.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre esoterism, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Entheogene

Cuvântul entheogen este un termen modern derivat din cuvintele greceşti entheos şi genesthai. Entheos înseamnă literal "zeul (din) interior", iar într-o traducere mai liberă ar semnifica "inspirat (de la zeu)". Grecii îl foloseau ca termen de laudă pentru poeţi şi alţi artişti. Geneshtai înseamnă "a cauza să fie" sau devenire. Prin urmare, entheogen semnifică "ceea ce face ca Dumnezeu (sau inspiraţia) să fie înlăuntrul unei persoane".

În sensul său strict, termenul se referă la orice substanţă psihoactivă (cel mai adesea de origine vegetală) care favorizează o iluminare spirituală tranzitorie sau o experienţă mistică, în cadrul unui cult (religios sau de altă natură). Într-un sens mai larg, "entheogene" se referă atât la substanţele naturale, cât şi la cele produse pe cale artificială, ce induc o stare modificată de conştiinţă, similară celei documentate în cadrul ingerării inebriantelor tradiţionale şamanice, chiar neutilizate într-un context secular.

Cuvântul entheogen a fost creat în 1979 de către câţiva etnobotanişti şi studenţi în mitologie ca un înlocuitor al termenelor halucinogen şi psihedelic. S-a afirmat că halucinogen este nepotrivit datorită relaţiei etimologice cu cuvinte ce trimiteau la o stare mentală patologică, precum delirul sau nebunia. Termenul psihedelic era de asemenea problematic, datorită similarităţii sale fonetice cu cuvântul psihotic, şi de asemenea datorită faptului că devenise asociat ireversibil cu diverse conotaţii ale culturii pop a anilor '60.

Astfel, înţelesul termenului de entheogen ar putea fi definit în felul următor: în sens strict, ar desemna doar acele substanţe despre care s-a demonstrat că sunt folosite în ritualurile şamanice sau religioase, dar într-un sens mai larg, termenul s-ar putea aplica [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/entheogene.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre entheogene, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Divinatia

Divinaţia este o trăsătură comună tuturor civilizaţiilor, atât antice cât şi moderne, regăsindu-se in masa socială contemporană sub forma horoscopului, astrologiei, cărţilor de tarot, consultarea cristalelor, a Tablei Ouija ş.a.m.d. Categoriile menţionate sunt o trăsătură puternică a vestului modern, dar acesta nu înseamnă desigur că în alte civilizaţii, practici divinatorii de alte feluri sunt mai puţin importante. În contextul culturii şi civilizaţiei romane antice, divinaţia era preocupata cu descoperirea voinţei zeilor. Termenul în sine provine din latină: divinare - a fi inspirat de către un zeu, a descoperi voinţa zeilor. Semnificaţia se baza pe credinţa conform căreia zeii determină soarta oamenilor. În prezent totuşi, divinaţia îşi are semnificaţiile considerabil lărgite, cărturarii nu mai restricţionează cuvântul la semnificaţia sa de bază. Practicile divinatorii şi credinţele care le ghidează au o preocupare, o rază de acţiune mult mai amplă, nelimitindu-se la ‘pătrunderea’ voinţei zeilor. Majoritatea oamenilor care regurg la practici divinatorii nu au în gând decodarea dorinţei unor forţe divine, ba mai mult de atât, în decursul anumitor practici, spirite mult mai umile in natură decât zeii sunt invocate, sau intervin.

Divinatia este universal preocupata de probleme practice, cautând informatii asupra carora se pot lua decizii practice, dar sursa acestor informatii nu este deloc privita cu aceeasi simplitate mondena si tehnica obtinerii lor este de cele mai multe ori foarte... colorata. Suficient sa zicem ca divinatia este efortul de a obtine informatii cu caracter monden pe calea unor actiuni ce transced mondenul. Desi oamenii care participa cu fast si respect la actele divinatorii, adoptind o pozitie religioasa, materia subiectului divinatiei este destul de efemera: boli, griji, obiecte ratacite etc. Divinatia este o institutie de consultanta si subiectele pe care un divinator trebuie sa le atinga variaza de la obiecte pierdute pina la chestiuni de o semnificatie mai inalta.

Divinatia are multe rationamente si este dificil de plasat divinatorul intr-o anumita tipologie sociala. El/ea ar putea fi un shaman, cineva care este preocupat de medicina magica, un preot sau o persoana ‘sfânta’ care vorbeste aproape profetic. Pentru a aprecia semnificatia artei divinatorului in orice era sau civilizatie, trebuie mai intai sa [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/divinatie.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre divinaţie, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Crestinismul

Creştinismul este religia acelora care mărturisesc credinţa în Iisus Hristos, pe care-l recunosc şi-l cinstesc drept Fiu al lui Dumnezeu şi purtător al unui mesaj universal de mântuire propăvăduită de apostoli. Această religie şi crezul ei este în continuitate cu ebraismul (veterotestamentar) şi ca împlinire a Alianţei încheiate de Dumnezeu cu poporul lui Israel.

Creştinismul, aşadar, îşi are originea de la evenimentul şi misterul lui Hristos (viaţa, cuvintele, pătimirea, moartea sa pe cruce, învierea sa din morţi, înălţarea la cer şi trimiterea Mângâietorului în ziua de Cincizecime). Se caracterizează prin monoteismul său, conform, de altfel, matricei originare ebraice.

Nucleul fundamental al credinţei creştine constă în afirmarea lui Dumnezeu creator al universului (şi – prin urmare – al omului), fiinţă plină de iubire şi de grijă părintească (într-adevăr, Crezul creştin enunţă: „cred într-unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute”), constituit în trei Persoane distincte în relaţie, dar egale în natură.

În Iisus Christos este recunoscută o dublă natură: divină şi umană, fiecare dintre ele deplină. Acest adevăr a fost confirmat de moartea sa pe cruce şi de învierea sa din morţi.

Majoritatea denominaţiunilor creştine afirmă fidelitatea sa faţă de esenţa creştinismului primordial, în ciuda formei schimbate.
Cele trei mărturisiri de credinţă (crezuri) ale creştinilor sunt:
* Simbolul apostolic (anul 50);
* Simbolul niceno-constantinopolitan, stabilit prin sinoadele ecumenice de la Niceea (325) şi Constantinopol (381);
* Simbolul atanasian (sec. IV-VIII?), ce explică amănunţit dogmele creştine de bază, comune tuturor tendinţelor şi confesiunilor creştine.

De la predicarea lui Iisus (adică a evangheliei – „vestea cea bună” că Dumnezeu a împlinit promisiunile sale cf. Lc 2, 35u.), conform creştinismului, izvorăşte nu numai vestea unei mântuiri finale a omului şi a universului, dar şi angajarea persoanlă în dinamica unei morale contrasemnată de iubire faţă de aproapele şi a unei vieţi trăită în relaţie persoanlă cu Dumnezeu.

Biblia spune că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine (2Cor. 5:19,20). Pentru unii creştini, Logosul este a doua persoană din Sfânta Treime (Dumnezeu Unu-ntreit - termen care nu apare în Sfânta Scriptură), care se întrupează, devenind [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/crestinism.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre creştinism, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Channeling

Channelling-ul (din engl. to channel - a direcţiona, a canaliza) este procesul de receptare a informaţiei prin dialog prin intermediul canalelor parapsihice, telepatice, empatice şi intuitive. Channelling-ul se mai poate referi, de asemenea, la obtinerea de informatii din intelectul superior.

Cel mai bine cunoscut şi mai documentat caz de channelling a fost cel al lui Edgar Cayce. De-a lungul vietii sale, Cayce a făcut numeroase previziuni acompaniate de lungi dialoguri de informaţie cu privire la evenimente viitoare, direcţiile în care se vor îndrepta ştiinţa şi medicina, precum şi politica mondială. Acurateţea multora dintre predicţiile sale continuă încă să sfideze înţelegerea, iar metodele sale sunt neexplicate de către ştiinţă, rămânând, prin urmare, controversate.

Cayce, care era de profesie fotograf şi nu avea nici un fel de pregătire medicală, a efectuat 22000 de consultaţii personale, ajutând oameni din întreaga lume cu sfaturi vindecătoare pentru diverse afecţiuni. Aparent nelimitata cunoaştere a lui Cayce, atunci când aceasta era „canalizată”, nu a putut fi explicată şi a atras atenţia multor savanţi, reporteri şi medici, care au încercat să dea în vileag ceea ce ei se aşteptau a fi o înşelătorie isteaţă. În schimb, toţi aceştia au fost convinşi de autenticitatea metodelor şi rezultatelor lui Edgar Cayce, chiar dacă nu au reuşit să le înţeleagă.

Cayce a fost numit medium din cauza faptului că termenul channeler nu fusese încă inventat. Deşi Cayce ar fi putut fi numit medium, talentul său a mers mai departe decât ceea ce este asociat în mod normal mediumilor. Mediumii, cum ar fi cei care ajută în investigaţiile poliţiei, în mod normal recepţionează flash-uri sau impresii şi fragmente fugitive de informaţie. Acestea sunt cu mult diferite faţă de fenomenul observat la Cayce, în cazul căruia un subiect putea fi discutat în detaliu, deşi cu privire la subiect Cayce nu avea nici un fel de cunoaştere atunci când se afla în transa sa.

Deşi lumea nu a mai văzut un alt Edgar Cayce, au existat câţiva care au atras o largă atenţie şi şi-au câştigat [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/channeling.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre channeling, atât în limba română cât şi în limba engleză]