Ocultismul

“Ştiinţele oculte” cuprind mai multe discipline distincte: vrăjitoria, magia, chiromanţia, tarotul etc. E dificil, totuşi, de alcătuit o clasificare riguroasă, si anume din două motive. Mai întâi, fiindcă în acest domeniu domneşte adeseori confuzia. Apoi, si mai ales, pentru că despărţirea în discipline distincte nu poate fi definitivă, ca în „ştiinţele profane". Se ştie ce sunt chimia, fizica, biologia — sau cel puţin se cunosc diferenţele dintre ele şi particularităţile lor. În schimb, între alchimie si magie frontiera este nesigură. Se pare chiar că distincţia ar fi relativă. Alchimia şi astrologia „lucrează" asupra aceluiaşi obiect: planetele sau metalele. O anumită planetă corespunde într-adevăr unui anumit metal (şi chiar unui anumit număr) — punctul de vedere constituind nuanţa dintre demersuri. Astrologia consideră lucrurile la nivelul macrocosmosului (nivelul Universului); alchimia la acela al microcosmosului (nivelul subiectului).

Se va spune că alchimia si astrologia urmăresc scopuri diferite: transformarea plumbului în aur în cazul uneia şi prezicerile în cazul celeilalte. Trebuie însă avut în vedere că plumbul, aurul sau prezicerea se cuvine a fi considerate în accepţiunea lor simbolică. Ne-am înşela amarnic dacă am rămâne la planul ,,profan". În al doilea rând, trebuie mai ales să înţelegem că orice disciplină hermetică urmăreşte să modifice, să „transmute", să „reabiliteze" lucrurile. Astrologia, în accepţia ei iniţială, nu înseamnă simplă contemplare a unui destin, ci înţelegere şi acţiune.

Obiectul hermetismului se aseamănă din punct de vedere metodologic cu acela al fenomenologiei husserliene. Nu există fiinţa (eul, subiectul), nici lumea (obiectivul). Există doar fiinţa-în-lume. Fiindcă fiinţa este o fiinţă amestecată: în acelaşi timp intimitate extremă şi ultimă cosmicitate.

Se poate conchide că disciplinele hermetismului se aseamănă şi se unesc prin metodele lor, dar se deosebesc prin dimensiunea universului pe care se străduiesc să-l determine şi în acelaşi timp să-l viseze. Presimţirea diferitelor direcţii cere o anume familiarizare cu demersul. Pentru un primitiv, nuanţele ce reies de la sine între genetică şi fizica nucleară sunt absolut derizorii! Fiindcă lui îi lipseşte cultura ştiinţifică. Aşa cum îi lipseşte profanului o cultură hermetică. În schimb, metodele şi conceptele se lasă uşor înţelese, fie şi numai când [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/ocultism.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre ocultism, atât în limba română cât şi în limba engleză]

NLP (Programarea Neuro-Lingvistica)

NLP-ul (Programarea Neuro-Lingvistică), este considerat la ora actuală unul dintre cele mai eficiente sisteme de îmbunătăţire a comunicării, de dezvoltare personală şi psihoterapeutic. Acesta este rezultatul muncii susţinute a doi oameni de ştiinţă americani: Grinder şi Bandler.

John Grinder - profesor de lingvistică la Universitatea din Santa Cruz - şi Richard Bandler - cercetător în domeniul informaticii, interesat de psihologie - au iniţiat în anii '70 un program de studiu prin care au dorit să afle în ce mod reuşesc psihoterapeuţii să schimbe convingerile pacienţilor lor, oferindu-le noi perspective şi modalităţi de reacţie. Munca lor a inclus analiza a sute de înregistrări ale unor şedinţe de terapie realizate de cei mai buni psihiatri ai vremii: Erickson, Satir, Pearls.
Iniţial, cei doi şi-au pus rezultatele la dispoziţia terapeuţilor, pentru ca aceştia să-şi îmbunătăţească performanţele. Ulterior, ei au realizat că sistemul înseamnă mai mult decât atât şi poate fi prezentat într-o formă accesibilă oricărei persoane inteligente, pentru ca aceasta să se poată cunoaşte pe sine mult mai bine şi să ştie cum să comunice eficient cu ceilalţi. La ora actuală, în domeniul NLP se prezintă două perspective: o abordare completă şi sistematică (care se întinde pe parcursul mai multor ani, trecând prin diferite grade de absolvire) şi cursuri tematice de scurtă durată (de la câteva zile, la câteva săptămâni, în care se asimilează anumite tehnici adaptate scopului propus, dar persoana nu devine un expert NLP).

Specialiştii NLP afirmă că există, adesea, o mare diferenţă între ceea ce facem şi trăim şi ceea ce am putea face şi am putea trăi. De aceea, întrebarea pe care şi-au pus-o a fost următoarea: "Cum putem să reducem această diferenţă, astfel încât să ne trăim întregul potenţial şi care este modul înţelept de a trăi împreună?"

Fiecare om este unic, dar, în acelaşi timp, fiecare om este şi asemenea celorlalţi. De-a lungul timpului, cei curioşi au căutat şi au găsit modele şi structuri generale, care să funcţioneze în orice situaţie particulară, pentru [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/nlp.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre NLP, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Nagualism

Cuvântul nagual a ajuns să semnifice în ultimii ani conducătorul spiritual al unui grup. Aceasta însă este o utilizare modernă incorectă a cuvântului, originară din partea mişcărilor de tip New Age din California şi Arizona (la fel precum pervertirea termenului shaman a creat multă confuzie). Un nagual nu este un lider spiritual. Înţelesul original al cuvântului "nagual" provine din limba Nahuatl, şi este contrapartea lui "tonal". Nahuatl a fost limba vorbită de tolteci, azteci şi alte populaţii native ale Mexicului , precum şi a altor părţi ale Americii Centrale. Împreună, tonalul şi nagualul reprezintă viziunea cele două părţi duale ale lumii. Pretinzând că cineva este un nagual este ca şi cum ar pretinde că este întregul câmp al existenţei. Nagualul nu este un puternic guru sau un şaman, ci este acea jumătate a realităţii în care trăim, fiind în acelaşi timp o jumătate a propriei noastre naturi. A pretinde că eşti nagual este pur şi simplu o greşeală de interpretare.

Folosirea termenului de nagualism provine din utilizarea acestuia de către Carlos Castaneda în cărţile sale, pentru a descrie o persoană ce este capabilă să conducă oamenii în noi zone ale conştiinţei. Astfel, nagualismul semnifică corpusul învăţăturilor spirituale ce urmăresc trezirea totală a atenţiei către [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/nagualism.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre nagualism, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Mitologia

O mitologie este un set relativ coerent de mituri, întâmplări, etc, care descriu o anumită religie sau un sistem de valori.

Cuvântul "mitologie" provine din limba greacă, din fuziunea cuvintelor "mythos" ("poveste" sau "legendă") şi "logos" ("cuvânt"). Miturile sunt în general opere literare narative tradiţionale ce au rolul de a explica diferite fenomene ale naturii, originea omului şi a animalelor, etc. De obicei, miturile implică prezenţa unui element sacru, a unor zeităţi, a unor forţe fabuloase, supraomeneşti.

Termenul "mitologie" poate desemna de asemenea totalitatea miturilor dintr-o cultură sau o religie (de exemplu: mitologie greacă, mitologie egipteană, mitologie nordică) sau o ştiinţă care [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/mitologie.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video pe teme mitologice, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Mistica

O măsură mai mare sau mai mică de mistică se poate identifica în orice credinţă sau practică religioasă, începând de la ritualurile şamanice, fachirice sau spiritiste şi culminând cu complexitatea uniunii mistice care reprezintă scopul ultim în creştinismul ortodox. Acest lucru se întâmplă nu fără o raţiune serioasă - aceasta fiind că în orice căutare religioasă omul a avut înţelegerea elementară a faptului că realitatea sa fizică este primul şi uneori cel mai important mijloc pe care îl are la îndemănă pentru a accede dincolo de dimensiunea profană. Astfel, în unele religii (tradiţiile mistice ortodoxe), trupul este perceput în sine ca o manifestare miraculoasă a sacrului, care însă trebuie readus la nivelul superior de existenţă pe care l-a avut înainte de o cădere originară. În altele însă, cum ar fi practicile orientale, trupul este un vehicul care trebuie perfecţionat în virtutea desăvârşirii spirituale, dar care totuşi trebuie abandonat o dată ce această desăvârşire s-a realizat.

Este cunoscut faptul că misticismul presupune, cel puţin la modul ideal, o serie de exerciţii fizice (dansuri şamanice, posturi, exerciţii de respiraţie, rugăciunea inimii, metanii, etc.) menite să faciliteze cucerirea unei stări mentale prin care omul religios devine apt pentru contemplarea şi unirea cu ceea ce reprezintă obiectul credinţei sale. Însă de la această accepţiune elementară a termenului, în diferitele tradiţii mistice survin unele diferenţe notabile, care fac complexitatea fenomenului mistic.

Gesturile rituale care însoţesc şamanismul şi celelalte practici asemănătoare se disting prin faptul că urmăresc la modul expres inducerea unor stări (considerate de unii ca ţinând chiar de patologic), care să faciliteze contactul cu arii de existenţă care depăşesc experienţa noastră comună, şi implicit cu fiinţe supranaturale de care depinde viaţa omului. Aceste practici presupun o componentă activă de orientare înspre experienţa fizică nefirească, supranaturală. Aceeaşi experienţă este percepută însă în alte religii ca fiind un epifenomen al unor gesturi religioase de o profunzime mental-sufletească care nu accentuează dimensiunea fizică. Spre exemplu, în mistica ortodoxă, la începuturile creştinismului, vedeniile şi extazele erau considerate mai degrabă ca piedici în calea rugăciunii continue decât ca semne ale perfecţionării acesteia. Ulterior însă, Sfinţii Părinţi au limpezit faptul că aceste experineţe miraculoase - care se rezumă la unirea cu “Lumina necreată” - sunt de fapt rezultatele care trebuie urmărite prin rugăciune desăvârşită. Cu toate acestea, este absolut clar faptul că experienţa aceasta divină nu trebuie urmărită în manifestarea ei fizică ca atare - aceasta din urmă nu este decât un efect necesar al unirii spirituale cu energiile lui Dumnezeu.

Poziţiile corporale şi exerciţiile de respiraţie sunt practici prezente atât în isihasmul ortodox cât şi în diferitele sistemele filosofice orientale asociate cu practica yoga. În isihasm ele nu constituie însă o metodă indispensabilă - rugăciunea este a omului întreg iar adevărata iubire oferă o libertate a gestului despre care rar se poate vorbi în alte tradiţii religioase (v. Sf. Augustin - “Iubeşte şi fă ce vrei”, sau fenomenul “nebuniei după Hristos”). Pe de altă parte, în practicile orientale, aceste exerciţii împreună cu multe altele tot mai dificile sunt considerate ca indispensabile, în cele din urmă ca singurele de la care se poate porni pentru strunirea spiritului.

O altă diferenţă notabilă în diferitele abordări mistice este constituită de natura şi gradul de cognoscibilitate pe care le comportă obiectul credinţei în tradiţiile religioase. Astfel, în practicile popoarelor primitive identificarea cu zeităţi şi fiinţe supranaturale, ale căror poveşti - miturile - sunt perfect cunoscute, nu ţin de mistică cât mai degrabă de o atitudine magică elementară a omului religios. Fenomenul cel mai cunoscut prin care aceste tipuri religioase practică o astfel de identificare, sau participare, este reiterarea ritualică a mitului, realizată aproape întotdeauna la nivelul unei comunităţi sau al unui grup. În religiile mai complexe situaţia este diferită. În primul rând această idee de participare/identificare capătă o mult mai mare profunzime, devenind o unio mystica care presupune existenţa unui centru personal sau al unuia transpersonal, care însă pleacă de la aceeaşi idee de individualitate. Astfel, în tradiţiile orientale, această unire este posibilă prin abandonarea centrului psihic limitat al persoanei, iar Conştiinţa Cosmică, care reprezintă nivelul ultim de realitate, este perfect cognoscibilă şi contemplabilă. În isihasmul răsăritean, unirea are un caracter personal, susţinut de caracterul de [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/mistica.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre mistică, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Misterul

Misterul, în limbajul comun, este o referire la ceva ce nu este încă cunoscut sau explicat. Misterele reprezintă acea categorie a cunoaşterii umane în sfera căreia se află lucrurile neînţelese sau situate (aparent) dincolo de capacitatea de înţelegere umană, acele lucruri care rezistă sau sfidează orice încercare de a le explica.

O categorie aparte de mistere sunt cele ce îşi au originea în trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat al omenirii. Acestea ocupă adesea un loc important în folclorul, mitologia sau legendele unei culturi. Pot include artefacte, structuri, locaţii sau oameni alături de care aceste evenimente misterioase sunt asociate. Misterele pot fi astfel legate de cum a luat fiinţă artefactul sau locaţia respectivă, proprietăţile sale supranaturale, ce s-a întâmplat ulterior, sau alte enigme de natură istorică. Astfel de mistere pot fi parte integrantă din psihicul unei naţiuni, precum este, de exemplu, Arthur şi Merlin din legenda Cavalerilor Mesei Rotunde, sau precum este Sfinxul din Egipt [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/mistere.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre mistere, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Meditatia

Meditaţia este practica concentrării mentale, în mod deosebit prezentă în tradiţiile orientale şi avându-şi originea în hinduismul vedic, dar dezvoltată independent şi în cadrul sufismului. Scopul prim urmărit în meditaţie este obţinerea unui control perfect asupra activităţii mentale şi, în cele din urmă, atingerea unei stări de vacuitate la nivelul acesteia, de concentrare asupra unui obiect specific, de deschidere mentală înspre inspiraţia unor forţe superioare sau de analiză specială a învăţăturilor religioase, toate acestea în funcţie de tradiţia spirituală în care meditaţia se încadrează. Acelaşi procedeu însă poate fi folosit în afara oricărei conotaţii religioase, pentru dezvoltarea personală sau chiar pur fizică, în cadrul unor tehnici cum ar fi Hatha Yoga, Silva, etc.

Cu toate că a fost practicată din vremuri străvechi în Orient, meditaţia şi-a căpătat popularitatea pe care o are acum, în cadrul unor mişcări gen New Age, o dată cu eforturile teosofilor. A fost pusă, de asemenea, în legătură cu rugăciunea din tradiţia creştină, unii semnalând între cele două diferenţa dintre comunicarea cu divinitatea şi şlefuirea spirituală personală, iar alţii considerându-le armonice şi într-un fel echivalente. O părere strictă asupra meditaţiei şi-a format şi psihologia, care o cataloghează ca fiind o stare de conştiinţă alterată, lucru foarte discutabil pentru cei care într-adevăr o practică.

Meditaţia buddhistă, de exemplu, după cum însuşi Buddha a afirmat, este menită să conducă practicantul la iluminare. În cadrul acestei tradiţii pot fi distinse două forme de meditaţie: samatha (concentrarea atenţiei într-un singur punct) şi vipassana (vederea introspectivă a [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/meditatie.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre meditaţie, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Magia

Magia, care este de multe ori confundată cu vrăjitoria, este un sistem conceptual care atribuie omului abilitatea ca acesta să poata controla şi prezice lumea naturală (aici încadrandu-se evenimentele, obiectele, oamenii şi fenomenele fizice) prin intermediul mijloacelor de natura mistică, paranormală sau supranaturală.

Rolul declarat al magiei este acela de a antrena facultile mentale superioare, precum intuitia si imaginatia. In magie se concentreaza energiile subtile, acestea fiind directionate in scopul producerii schimbarii dorite de catre magician. Pentru a se obtine efectul scontat este necesara antrenarea subconstientului, prin practica meditatiei, yoga, ritualuri magice, cu scopul de a se dezvolta concentrarea (fixarea pe un anumit scop), vointa, imaginatia. In functie de scoala magica, sunt in indeplinirea scopurilor magicianului mai pot fi agrentate si diferite entitati imateriale umane sau non-umane.

Magia se clasifica in mai multe ramuri, dintre care două dintre cele mai importante sunt:
1) Magia Superioara (Magia Inalta) in care practicantul, numit Initiat, atinge un nivel superior de dezvoltare spirituala, practica sa bazandu-se pe anumite formule si simboluri kabalistice, astrologice, numerologice, pentacle, talismane, etc. Acesta stie sa directioneze energiile subtile si o face doar in scopuri pozitive, existand un cod etic al inaltilor initiati. De regula, Initiatul tinde spre o evolutie spirituala personala, magia contribuind la dezvoltarea facultatilor sale mentale, ajutandu-l sa-si dezvolte anumite capacitati paranormale (clarviziunea, clarauditia, starile de telepatie, premonitorii etc). Majoritatea actiunilor sale magice se bazeaza pe mental, directionand intentiile sale prin puterea gandului.

2) Magia Naturala (Magia Populara) foloseste diverse accesorii precum: ierburile/plantele, esentele (sub forma de uleiuri esentiale sau fumigatii), lumanarile, pietrele semipretioase, culorile, elixirele, talismanele/pantaclele/amuletele si cernelurile magice. De asemenea, din grupa accesoriilor fac parte incantatiile si descantecele. Aceasta forma de magie se apropie de vrajitorie [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/magie.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre magie, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Kabbalah

Din ebraicul qabbalah, „tradiţie primită şi transmisă", kabbala este o doctrină esoterică. Ea reuneşte totalitatea comentariilor mistice evreieşti, apoi creştine, despre Vechiul Testament, mai ales Facerea, Cântarea Cântărilor şi profeţia lui Ezechiel. Noţiunea de tradiţie este constitutivă iudaismului sub toate formele sale (martori stau Mischna, Talmudul şi Midraşhim), dar kabala este considerată, adesea, o doctrină eretică. Dacă originea ei datează din perioada de intensă activitate intelectuală şi religioasă care a succedat puţin după naşterea creştinismului, cu Sepher Yetzirah („Cartea Creaţiei"), kabala ca mişcare apare în Languedoc, în secolul al XII-lea; una dintre lucrările sale fondatoare este Sepher ha-Zohar („Cartea splendorii"), care a fost publicată în 1290 de evreul spaniol Moise ben Şemtov de Leon. Ea are ca particularitate fondarea exegezelor sale pe descifrarea caracterelor ebraice ale textului biblic, fiecare semn alfabetic, care este şi un număr, având un sens divin şi ascuns.

N-am înţelege nimic din kabala dacă am situa-o de partea ştiinţei moderne (raţionalism cartezian, metodă ipotetico-deductivă şi validare experimentală). Kabala este fondată pe ideea că Verbul este creator, în felul Dumnezeului din Facere, care creează ceea ce numeşte. Realitatea - dar am putea spune: adevărul, secretul - fiind în chiar litera a ceea ce a fost proferat; se va solicita textul biblic, care este scris în limba lui Iahve, prin tot felul de manipulări formale (din care, de exemplu, permutaţia).

Originalitatea kabalei faţă de Talmud constă în definirea divinităţii în emanaţiile sale, sephirot-urile. Kabala nu se rezumă, totuşi, la un formalism de natură intelectuală sau fundamentalistă. Ea este o experienţă spirituală care trebuie să conducă la iluminarea mistică. „Pentru Zohar, scrie Jacques Brosse, toate lucrurile există numai în măsura în care ele participă la numele divin, care se manifestă în Creaţie, acesta fiind substratul ascuns." Or, se punea problema de a regăsi elementele acestui limbaj secret în care nu se revela altceva decât gândirea lui Dumnezeu [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/kabbalah.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre kabbalah, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Hipnoza

Hipnoza poate fi definita in multe moduri, insa unele definitii inca fac obiectul dezbaterilor si cercetarilor stiintifice. Pe scurt, aceasta reprezinta o metoda de focalizare a atentiei si de folosire a gandirii si imaginatiei pentru a facilita schimbarile atitudinale, cognitive, emotionale si comportamentale dorite de client.

Hipnoza nu este o terapie in sine, ci un instrument terapeutic care poate creste eficienta unei psihoterapii, atunci cand este utilizat adecvat. Ea a fost uneori comparata cu o lentila care focalizeaza razele soarelui intr-un punct si astfel creste puterea lor de actiune. Hipnoza este o modalitate de accesare, mobilizare si orientare a resurselor, capacitatilor, abilitatilor si calitatilor constiente si inconstiente ale clientului pentru atingerea obiectivelor terapeutice.

Hipnoza nu este o tehnica aplicata unui client pasiv, ci un mod de lucru care implica angajamentul, interesul si increderea clientului. Orice hipnoza este in realitate o auto-hipnoza, in care terapeutul serveste drept ghid si facilitator al procesului.

Contrar multor mituri vehiculate, hipnoza nu-l face pe client dependent de terapeut si nu implica pierderea controlului clientului asupra procesului. In orice moment persoana poate alege sa refuze, sa modifice sau sa puna in aplicare o sugestie a terapeutului in functie de propriile nevoi.

Ca in orice domeniu, exista oameni mai talentati si mai putin talentati. De asemenea, exista numeroase fenomene hipnotice. Oamenii difera in ceea ce priveste capacitatea de a manifesta un fenomen sau altul.

Comparativ cu hipnoza clasica (care miza mai mult pe autoritatea si puterea hipnotizatorului), hipnoza ericksoniana (numita astfel dupa Milton Erickson, unul din cei mai mari hipnoterapeuti si deschizatori de drum in psihoterapie) aduce un plus de flexibilitate si creativitate, o atitudine de respect, apreciere si atentie fata de unicitatea personalitatii si a dinamicii interioare a clientului. In afara de individualizarea demersului terapeutic, Erickson a pus mare accent pe ideea de utilizare a resurselor clientului (obiceiuri, valori, credinte, talente si abilitati, sisteme de relatii, modalitati senzoriale, cognitive si afective) pentru rezolvarea problemelor si depasirea [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/hipnoza.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre hipnoză, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Gnosticismul

Termenul gnosticism provine din grecescul gnosis, „cunoaştere". Gnosa este cunoaşterea perfectă, absolută, rezervată iniţiaţilor. Mai întâi, s-au calificat drept „gnostice" curentele eretice care s-au propagat în Orientul Mijlociu, începând cu primele secole ale creştinismului. De unde condamnările Bisericii, care, contestând gnosa, a făcut-o cunoscută. (Abia în 1945 s-au descoperit în Egiptul de Sus documente provenind de la o sectă gnostică creştină.)

În vreme ce credinţa creştină de strictă obedienţă pune accentul pe mântuirea individuală prin credinţă si prin acte, gnosticii insistă asupra noţiunii de eliberare dobândită prin cunoaşterea metafizică. Influenţată de religiile orientale al căror caracter este puternic impersonal, gnosa preconizează pentru individ un fel de dispariţie, prin întoarcerea la unitatea cosmică.

Majoritatea gnosticilor postulează, printre altele, existenţa unui Demiurg rău, creator al unei lumi funciarmente rele. Adevăratul Dumnezeu nu ne este cunoscut; nu-i ştim nici măcar numele. Deşi curentele gnostice se diversifică extrem de mult, mai ales pe plan moral (care pot să se exprime la fel de bine prin ascetism sau prin orgie mistică), ritualurile lor tind să se întâlnească. În prezent, gnosticismul este considerat foarte larg ca o atitudine filozofico-religioasă care [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/gnosticism.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre gnosticism, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Francmasoneria

Potrivit lucrării “The New Encyclopedia Britannica”, Francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, raspândindu-se mai cu seamă datorită extinderii Imperiului Britanic, în secolul al XIX-lea. S-au înfiinţat loji masonice chiar şi în China, sub auspiciile Marii Loji a Angliei, începând din 1788. Rău-famata societate chineză cunoscută sub numele de Triade a apărut ca un Ordin Masonic, împreună cu cel numit Ordinul Zvasticii, potrivit autorului lucrării A New Encyclopedia of Freemasonry. Aceşti masoni chinezi aveau rituri identice, purtau simboluri similare precum bijuterii şi şorţuri de piele. Se refereau la zeitatea pe care o venerau denumind-o "Primul Constructor".

Există câteva organizaţii care, deşi nu aparţin oficial Masoneriei, îşi au originile în aceasta. Printre acestea se numără organizaţii obşteşti sau „de petrecere a timpului liber, cum ar fi Vechiul Ordin Arab al Nobililor închinători la Altarul Mistic (Altariştii) şi Ordinele Stelei Răsăritului, DeMolay, Constructorii şi Curcubeul. Aceste grupuri sunt compuse mai cu seamă din americani, deoarece masonilor britanici li se interzice în mod expres să se alăture unor astfel de organizaţii.

Cel mai renumit dintre simbolurile masonice, litera G, scrisă în interiorul unui echer şi al unui compas, reprezintă de fapt iniţiala cuvântului "geometrie", potrivit spuselor istoricului mason Albert Mackey, care considera că masonii au fost învăţaţi că "Masoneria şi geometria sunt sinonime" şi că "simbolurile geometrice care se găsesc în ritualurile Francmasoneriei moderne pot fi considerate rămăşiţele secretelor geometrice cunoscute de masonii Evului Mediu, despre care acum se crede că s-au pierdut". Geometria ocultă, denumită uneori "geometrie sacră", foloseşte de mult timp simboluri geometrice, ca de exemplu cercul, triunghiul, pentagrama, precum şi altele, pentru ilustrarea unor idei metafizice şi filozofice.

Christopher Knight şi Robert Lomas au dat o interpretare interesantă bine cunoscutului simbol masonic al pătratului şi compasului. Ei susţin că a apărut ca o formă stilizată a vechiului simbol care reprezintă puterea unui rege - o piramidă a cărei bază reprezenta puterea terestră, peste care era gravată o piramidă întoarsă, care reprezenta puterea cerească a preotului. Aceste piramide ale puterii creează prin alăturare simbolul care a ajuns să fie cunoscut sub numele de "Steaua lui David". "Acest simbol a fost folosit pentru prima oară pe scară largă atunci când a apărut pe frontispiciul unui mare număr de biserici creştine în Evul Mediu, iar cele mai timpurii exemple de folosire a acestuia, spre uimirea noastră, le-am găsit pe clădirile ridicate de către Cavalerii Templieri. Utilizarea sa în sinagogi a apărut mult mai târziu", scriau cei doi autori.

Una dintre tradiţiile masonice susţinea că Avraam, patriarhul evreilor, le-a transmis egiptenilor învăţături speciale înainte de Potop. Mai târziu, aceste învăţături (despre care se spunea ca ar fi reprezentat opera legendarului Hermes Trismegistus) au fost adunate într-un volum de către filozoful grec Euclid, care le-a studiat sub numele de geometrie. Mai întâi grecii şi apoi romanii, au numit această disciplină arhitectură.

Criticii Francmasoneriei susţin că proeminenta literă "G" reprezintă de fapt prescurtarea cuvântului gnosticism - un concept filozofic promovat de adepţii sectelor gnostice, cum ar fi de pildă Alumbrados,o sectă interzisă de Biserica timpurie. Autorităţile nu pot cădea de acord asupra originii reale a Francmasoneriei, dar recunosc la unison faptul că ea este mai veche decât Egiptul antic. Legendele masonice plasează formarea organizaţiei în vremea construirii Turnului Babel, şi cea a construirii Templului din Ierusalim de către regele Solomon, despre care [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/francmasonerie.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre fransmasonerie, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Filosofia

Filosofia (filozofia) (gr. φιλοσοφια, philein şi sophia, dragoste de înţelepciune) este o disciplină autonomă a culturii având ca obiect cunoaşterea formelor şi proceselor gândirii. Filozofia este o modalitate de gândire şi investigare, formată dintr-un ansamblu de noţiuni şi idei, care tinde să cunoască şi să înţeleagă sensul existenţei sub aspectele sale cele mai generale, o concepţie generală despre lume şi viaţă.

Filosofia este una din principalele forme ale manifestării spiritului uman. Întrebarea cum se poate defini filosofia este chiar şi ea una filosofică. Pentru introducerea conceptului putem spune că este studiul înţelesurilor şi justificărilor sau credinţelor despre cele mai generale sau universale aspecte ale lucrurilor, un studiu care nu este realizat prin experimente şi observare atentă, ci prin formularea problemelor şi oferirea soluţiilor lor, argumentarea soluţiilor oferite şi discuţia dialectică a tuturor acestora. Filosofia studiază concepte generale precum existenţa, bunătatea, cunoaşterea sau frumuseţea. Pune întrebări precum "Ce este bunătatea, în general?" sau "Este cunoaşterea posibilă ?". În termeni generali, filozofia este studiul critic, speculativ sau analitic al exteriorului şi interiorului [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/filosofie.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre filosofie, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Esoterismul

Noţiunea de Esoterism se referă la doctrinele secrete, rezervate numai celor iniţiaţi. Cuvântul provine de la grecescul esoterikos - „interior". Esoterismul se opune exoterismului, acest din urmă termen fiind rezervat explicaţiilor care se dau neiniţiaţilor, profanilor. Esoterismul, dimpotrivă, desemnează sensul interior şi profund, cel pe care un maestru, un templu sau o şcoală îl dezvăluie numai adepţilor lor.

Originile esoterismului datează din Egiptul antic, când preoţii nu-şi divulgau cunoştinţele decât cu parcimonie. Printre discipolii lui Pitagora, de exemplu, erau esoterişti si exoterişti, dintre care primii aveau acces la doctrina şi învăţăturile secrete, ascunse, trăindu-şi viaţa în conformitate cu acestea, iar cei din urmă reprezentau un nivel pregătitor. Toţi filozofii antici dădeau o explicaţie mai mult sau mai puţin misterioasă elevilor lor, după gradul de perfecţiune sau de pătrundere cu care îi creditau. În această optică, orice învăţământ, orice sistem filozofic poate fi înţeles la niveluri diferite. Astfel îl înţelegea Evul Mediu creştin, care distingea în orice discurs patru niveluri de sens: nivelul literal; nivelul alegoric, care priveşte adevărurile referitoare la om, considerat în condiţia sa terestră şi spirituală; nivelul tropologic, care prezidează în demonstraţia morală; nivelul anagogic, care îmbrăţişează viziunea mistică asupra scopurilor ultime şi eterne. Cu toate acestea, esoterismul nu mizează doar pe această stratificare de sensuri. Totul se petrece ca şi cum el s-ar sprijini pe ideea că primii oameni posedaseră cunoaşterea directă a principiilor fundamentale, anterioare limbajului discursiv al raţiunii — de unde si noţiunea de Tradiţie, preţuită de către esoterişti, şi mitul vârstei de aur.

Învăţătura esoterică acordă o semnificaţie profundă simbolurilor, misterelor sacre şi interpretarea - pentru un număr restrâns de persoane care au primit iniţierea - a Apocalipsei, Kabbalei, a viziunii lui Ezechiel etc. Această învăţătură se află la originea a numeroase societăţi secrete. De exemplu, conform iniţiaţilor, ar exista un esoterism creştin care ar fi fost dat de Cristos după învierea sa şi transmis în creştinismul primitiv de sectele gnostice, precum şi prin învăţăturile lui Pseudo-Dionysios, Nikolaus din Kues, prin alchimişti, templieri, membri ai Rosei-Crucis etc.

Orice doctrină esoterică şi iniţiatică presupune alegerea anumitor [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/esoterism.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre esoterism, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Entheogene

Cuvântul entheogen este un termen modern derivat din cuvintele greceşti entheos şi genesthai. Entheos înseamnă literal "zeul (din) interior", iar într-o traducere mai liberă ar semnifica "inspirat (de la zeu)". Grecii îl foloseau ca termen de laudă pentru poeţi şi alţi artişti. Geneshtai înseamnă "a cauza să fie" sau devenire. Prin urmare, entheogen semnifică "ceea ce face ca Dumnezeu (sau inspiraţia) să fie înlăuntrul unei persoane".

În sensul său strict, termenul se referă la orice substanţă psihoactivă (cel mai adesea de origine vegetală) care favorizează o iluminare spirituală tranzitorie sau o experienţă mistică, în cadrul unui cult (religios sau de altă natură). Într-un sens mai larg, "entheogene" se referă atât la substanţele naturale, cât şi la cele produse pe cale artificială, ce induc o stare modificată de conştiinţă, similară celei documentate în cadrul ingerării inebriantelor tradiţionale şamanice, chiar neutilizate într-un context secular.

Cuvântul entheogen a fost creat în 1979 de către câţiva etnobotanişti şi studenţi în mitologie ca un înlocuitor al termenelor halucinogen şi psihedelic. S-a afirmat că halucinogen este nepotrivit datorită relaţiei etimologice cu cuvinte ce trimiteau la o stare mentală patologică, precum delirul sau nebunia. Termenul psihedelic era de asemenea problematic, datorită similarităţii sale fonetice cu cuvântul psihotic, şi de asemenea datorită faptului că devenise asociat ireversibil cu diverse conotaţii ale culturii pop a anilor '60.

Astfel, înţelesul termenului de entheogen ar putea fi definit în felul următor: în sens strict, ar desemna doar acele substanţe despre care s-a demonstrat că sunt folosite în ritualurile şamanice sau religioase, dar într-un sens mai larg, termenul s-ar putea aplica [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/entheogene.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre entheogene, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Divinatia

Divinaţia este o trăsătură comună tuturor civilizaţiilor, atât antice cât şi moderne, regăsindu-se in masa socială contemporană sub forma horoscopului, astrologiei, cărţilor de tarot, consultarea cristalelor, a Tablei Ouija ş.a.m.d. Categoriile menţionate sunt o trăsătură puternică a vestului modern, dar acesta nu înseamnă desigur că în alte civilizaţii, practici divinatorii de alte feluri sunt mai puţin importante. În contextul culturii şi civilizaţiei romane antice, divinaţia era preocupata cu descoperirea voinţei zeilor. Termenul în sine provine din latină: divinare - a fi inspirat de către un zeu, a descoperi voinţa zeilor. Semnificaţia se baza pe credinţa conform căreia zeii determină soarta oamenilor. În prezent totuşi, divinaţia îşi are semnificaţiile considerabil lărgite, cărturarii nu mai restricţionează cuvântul la semnificaţia sa de bază. Practicile divinatorii şi credinţele care le ghidează au o preocupare, o rază de acţiune mult mai amplă, nelimitindu-se la ‘pătrunderea’ voinţei zeilor. Majoritatea oamenilor care regurg la practici divinatorii nu au în gând decodarea dorinţei unor forţe divine, ba mai mult de atât, în decursul anumitor practici, spirite mult mai umile in natură decât zeii sunt invocate, sau intervin.

Divinatia este universal preocupata de probleme practice, cautând informatii asupra carora se pot lua decizii practice, dar sursa acestor informatii nu este deloc privita cu aceeasi simplitate mondena si tehnica obtinerii lor este de cele mai multe ori foarte... colorata. Suficient sa zicem ca divinatia este efortul de a obtine informatii cu caracter monden pe calea unor actiuni ce transced mondenul. Desi oamenii care participa cu fast si respect la actele divinatorii, adoptind o pozitie religioasa, materia subiectului divinatiei este destul de efemera: boli, griji, obiecte ratacite etc. Divinatia este o institutie de consultanta si subiectele pe care un divinator trebuie sa le atinga variaza de la obiecte pierdute pina la chestiuni de o semnificatie mai inalta.

Divinatia are multe rationamente si este dificil de plasat divinatorul intr-o anumita tipologie sociala. El/ea ar putea fi un shaman, cineva care este preocupat de medicina magica, un preot sau o persoana ‘sfânta’ care vorbeste aproape profetic. Pentru a aprecia semnificatia artei divinatorului in orice era sau civilizatie, trebuie mai intai sa [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/divinatie.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre divinaţie, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Crestinismul

Creştinismul este religia acelora care mărturisesc credinţa în Iisus Hristos, pe care-l recunosc şi-l cinstesc drept Fiu al lui Dumnezeu şi purtător al unui mesaj universal de mântuire propăvăduită de apostoli. Această religie şi crezul ei este în continuitate cu ebraismul (veterotestamentar) şi ca împlinire a Alianţei încheiate de Dumnezeu cu poporul lui Israel.

Creştinismul, aşadar, îşi are originea de la evenimentul şi misterul lui Hristos (viaţa, cuvintele, pătimirea, moartea sa pe cruce, învierea sa din morţi, înălţarea la cer şi trimiterea Mângâietorului în ziua de Cincizecime). Se caracterizează prin monoteismul său, conform, de altfel, matricei originare ebraice.

Nucleul fundamental al credinţei creştine constă în afirmarea lui Dumnezeu creator al universului (şi – prin urmare – al omului), fiinţă plină de iubire şi de grijă părintească (într-adevăr, Crezul creştin enunţă: „cred într-unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute”), constituit în trei Persoane distincte în relaţie, dar egale în natură.

În Iisus Christos este recunoscută o dublă natură: divină şi umană, fiecare dintre ele deplină. Acest adevăr a fost confirmat de moartea sa pe cruce şi de învierea sa din morţi.

Majoritatea denominaţiunilor creştine afirmă fidelitatea sa faţă de esenţa creştinismului primordial, în ciuda formei schimbate.
Cele trei mărturisiri de credinţă (crezuri) ale creştinilor sunt:
* Simbolul apostolic (anul 50);
* Simbolul niceno-constantinopolitan, stabilit prin sinoadele ecumenice de la Niceea (325) şi Constantinopol (381);
* Simbolul atanasian (sec. IV-VIII?), ce explică amănunţit dogmele creştine de bază, comune tuturor tendinţelor şi confesiunilor creştine.

De la predicarea lui Iisus (adică a evangheliei – „vestea cea bună” că Dumnezeu a împlinit promisiunile sale cf. Lc 2, 35u.), conform creştinismului, izvorăşte nu numai vestea unei mântuiri finale a omului şi a universului, dar şi angajarea persoanlă în dinamica unei morale contrasemnată de iubire faţă de aproapele şi a unei vieţi trăită în relaţie persoanlă cu Dumnezeu.

Biblia spune că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine (2Cor. 5:19,20). Pentru unii creştini, Logosul este a doua persoană din Sfânta Treime (Dumnezeu Unu-ntreit - termen care nu apare în Sfânta Scriptură), care se întrupează, devenind [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/crestinism.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre creştinism, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Channeling

Channelling-ul (din engl. to channel - a direcţiona, a canaliza) este procesul de receptare a informaţiei prin dialog prin intermediul canalelor parapsihice, telepatice, empatice şi intuitive. Channelling-ul se mai poate referi, de asemenea, la obtinerea de informatii din intelectul superior.

Cel mai bine cunoscut şi mai documentat caz de channelling a fost cel al lui Edgar Cayce. De-a lungul vietii sale, Cayce a făcut numeroase previziuni acompaniate de lungi dialoguri de informaţie cu privire la evenimente viitoare, direcţiile în care se vor îndrepta ştiinţa şi medicina, precum şi politica mondială. Acurateţea multora dintre predicţiile sale continuă încă să sfideze înţelegerea, iar metodele sale sunt neexplicate de către ştiinţă, rămânând, prin urmare, controversate.

Cayce, care era de profesie fotograf şi nu avea nici un fel de pregătire medicală, a efectuat 22000 de consultaţii personale, ajutând oameni din întreaga lume cu sfaturi vindecătoare pentru diverse afecţiuni. Aparent nelimitata cunoaştere a lui Cayce, atunci când aceasta era „canalizată”, nu a putut fi explicată şi a atras atenţia multor savanţi, reporteri şi medici, care au încercat să dea în vileag ceea ce ei se aşteptau a fi o înşelătorie isteaţă. În schimb, toţi aceştia au fost convinşi de autenticitatea metodelor şi rezultatelor lui Edgar Cayce, chiar dacă nu au reuşit să le înţeleagă.

Cayce a fost numit medium din cauza faptului că termenul channeler nu fusese încă inventat. Deşi Cayce ar fi putut fi numit medium, talentul său a mers mai departe decât ceea ce este asociat în mod normal mediumilor. Mediumii, cum ar fi cei care ajută în investigaţiile poliţiei, în mod normal recepţionează flash-uri sau impresii şi fragmente fugitive de informaţie. Acestea sunt cu mult diferite faţă de fenomenul observat la Cayce, în cazul căruia un subiect putea fi discutat în detaliu, deşi cu privire la subiect Cayce nu avea nici un fel de cunoaştere atunci când se afla în transa sa.

Deşi lumea nu a mai văzut un alt Edgar Cayce, au existat câţiva care au atras o largă atenţie şi şi-au câştigat [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/channeling.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre channeling, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Buddhismul

Buddhismul este una dintre cele trei mari religii ale lumii. Aceasta a fost fondată în secolele VI-V î.e.n. de către Buddha Sakyamuni. Ca răspuns la întrebările "Care este cauza ultimă a înlănţuirii fiinţelor vii în ciclul renaşterilor (samsara), şi care sânt mijloacele de a te elibera şi a scăpa de acest ciclu?" - întrebări centrale ale tuturor filosofiilor indiene din timpul lui Buddha -, acesta proclamă Cele Patru Nobile Adevăruri, esenţa doctrinei sale, aşa cum ele îi apăruseră în momentul iluminării (bodhi) chiar lui Buddha.

Buddha afirmă că viaţa, atunci când este privită din unghiul înţeleptului, este efemeră (anitya), impersonală (anatman, skandha) şi deci dureroasă (duhkha). Priza de conştiinţă asupra acestor trei caracteristici ale Existenţei (trilakshana) marchează începutul deschiderii către calea budistă. Suferinţa este rezultatul dorinţei tiranice, înrobitoare (trishna) şi al ignoranţei (prostiei) (avidya), a căror dispariţie duce la eliberarea finală de samsara. Budismul explică această înlănţuire a fiinţelor vii în ciclul renaşterilor, prin lanţul producerii condiţionate. Sfârşitul acestui ciclu corespunde realizării plenare a lui Nirvana. Drumul pentru a ajunge aici, conform Celor Patru Nobile Adevăruri, este Nobila Cărare cu opt ramuri (sau Nobila Cărare Octuplă), care învaţă anumite reguli morale, meditaţia (dhyana) şi extazul (samadhi), înţelepciunea şi Cunoaşterea ultimă a Adevărului.

Aceste idei fundamentale ale budismului sunt comune în toate şcolile budiste; ele lasă totodată loc la interpretări diferite şi creează bazele unor sisteme filosofice complexe. Învăţăturile budiste sunt reunite în Tripitaka, [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/buddhism.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre buddhism, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Ayurveda

Ayurveda sau medicina ayurvedică reprezintă sistemul de cunoştinţe medicale indiene care provine din textele sacre ale Vedelor (c. 3900 î.Hr.- c. 1500 î.Hr.) şi ale cărui principii sunt valorificate în ceea ce astăzi numim terapii alternative.

Există patru Vede: Rig-veda, Sama-Veda, Yajur-Veda şi Atharva-Veda. Ayurveda derivă din a patra, Atharva-Veda, subordonată celorlalte trei.

Iniţial, principiile de vindecare expuse în Atharva-Veda se bazau pe valenţa tămăduitoare a sunetului sau cuvântului, nefiind menţionate medicamentele.

Ayurveda este practic cel mai vechi sistem de medicina din lume, documentat istoric (>2000 ani). Ayurveda clasica s-a dezvoltat si practicat traditional pe teritoriul Indiei. Budismul a preluat Ayurveda si a dus-o in Tibet si in alte tari - Thailanda, Birmania - , dezvoltand si aducand anumite specificuri locale. Medicina tibetana, fundamentata in secolele IV-VI asociaza notiunile de ayurveda cu viziunea medicinei chineze in legatura cu cele 5 elemente si teoria circulatiei energiei in meridiane. In prezent Ayurveda are succes in crestere in multe tari din lume - SUA, Australia, Europa, Rusia, America de sud. In Romania exista atat clinici de ayurveda particulare cat si cursuri de ayurveda organizate permanent.

Dintre scrierile vedice originale, unele s-au pierdut definitiv cu ocazia numeroaselor razboaie, iar altele au ajuns in muzeele din Germania (se pare ca in timp ce colonistii britanici erau in special interesati sa exploateze mirodenii si giuvaeruri, germanii au avut interese mai intelepte)

Tratatele clasice cele mai cunoscute in [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/ayurveda.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre ayurveda, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Astrologia

Astrologia, ca ştiinţă a astrelor, datează din cea mai veche Antichitate. În perioada clasică ea cuprindea deja cinci ramuri: astrologia sferică, astrologia naturală, astrologia judiciară sau genetliacă, astrologia medicală şi astrologia orară. Primele două aparţin astăzi ştiinţelor ortodoxe. Astrologia sferică nu este altceva decât străbuna astronomiei. Ea analizează mişcarea planetelor, stelelor şi aştrilor rătăcitori. Astrologia naturală îşi propune să elucideze influenţa fizică a aştrilor asupra cutremurelor de pământ, mareelor, climei, erupţiilor vulcanice şi timpului. Ea se înrudeşte cu geofizica, meteorologia şi vulcanologia. Astronomii, meteorologii şi vulcanologii nu practică celelalte trei ştiinţe, pentru că ele sunt considerate neverificabile.

Destul de uitată în zilele noastre, astrologia orară este, într-adevăr, o artă divinatorie. Operatorul observă harta cerului chiar atunci când consultantul îi pune întrebări, iar răspunsul său constă într-o interpretare a semnelor pe care ea le indică. Astrologia medicală ţine cont mai mult de aspectul cerului natal al individului. Ea este fondată pe aceleaşi principii ca şi astrologia judiciară, dar este mai specializată: permite descoperirea bolilor şi deficienţelor organice.

Dintre toate astrologiile, cea care a fost cea mai practicată (şi care a dobândit influenţă în mediile intelectuale după al doilea război mondial) este, fără îndoială, astrologia judiciară sau genetliacă. Ea este aceea care a devenit, în Europa, singura recunoscută şi folosită. Utilizează în comun cu astrologiile orară şi medicală un anumit număr de date, printre care semnele zodiacale. Dar nu ajunge să fii născut sub un anume semn pentru a te supune în mod sigur unui model caracterologic definit. Casele astrologice, planetele, aspectele lor, tranziturile lor au şi ele importanţă şi intervin în determinarea influenţelor care acţionează asupra destinului uman. De aceea, când face un horoscop, astrologul cere consultantului să precizeze, cu exactitate, locul şi data naşterii (cu o aproximaţie de un sfert de oră). Stabilirea unei teme necesită între altele calcule foarte riguroase şi o cunoaştere perfectă a [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/astrologie.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre astrologie, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Artele martiale

Artele marţiale reprezintă un sistem complex de tehnici de luptă, cu sau fără arme, însuşit la nivel individual.

Se poate spune despre "artele marţiale", că au existat de-a lungul întregii istorii a omenirii. Să nu uităm că din vremea Olimpiadelor ne rămâne moştenire o artă pe care în timpurile moderne o numim box, precum şi celebrele lupte greco-romane, modificate în mai puţin protectivele lupte libere, care la români au fost cunoscute sub denumirea de trântă. Merită amintit celebrul dans al căluşarilor, care denotă transformarea unui sistem de luptă, cu sabia, într-un dans. De asemenea se pot menţiona obiceiurile oşenilor şi moroşenilor de a purta cuţite. Se poate spune că încă există o transmisie orală a unor tehnici de luptă cu această armă. De asemenea, la nivel european, trebuie să fi existat forme similare sau diferite de luptă, aici fiind de menţionat franţuzescul savate (anul 1790).

Artele marţiale, în acceptul actual, au în general origine orientală şi presupun căutarea de către practicanţi a unui sens mai adânc decât simpla pregătire pentru o confruntare fizică. Aceste ţeluri se constituie într-un evantai larg, de la aspiraţii religioase până la simpla menţinere a unei sănătăţi perfecte. Din cauza scopurilor urmărite de fiecare tip de artă marţială, acestea nu sunt în esenţă sporturi, însă spiritul de competiţie prezent în unele dintre ele şi pregatirea fizică pe care o presupun au dus la includerea unora (sau a formelor fizice de manifestare a lor) în această categorie. În realitate, practicarea artelor marţiale înseamnă în principal dezvoltarea unei conştiinţe superioare, în armonie cu mediul înconjurator şi autocontrol realizat prin exerciţii fizice şi mentale, cunoştinţe extinse de medicină, filosofie orientală, tehnologia materialelor (pentru folosirea armelor), psihologie, etc.

În funcţie de principiile strategice folosite, rolul acordat forţei, vitezei şi iniţiativei, artele marţiale se împart în [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/arte_martiale.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi şi materiale video despre diferitele stiluri de arte marţiale, atât în limba română cât şi în limba engleză]

Alchimia

Din „Epoca Luminilor" şi pînă în zilele noastre, alchimia a fost considerată în general forma primitivă a chimiei moderne. Acesta e motivul pentru care cei mai mulţi dintre învăţaţii care s-au interesat de literatura acestui domeniu n-au văzut în ea decît etape incipiente ale descoperirilor chimice ulterioare. Este adevărat că această literatură transmite marginal anumite experienţe artizanale legate de prelucrarea metalelor, prepararea culorilor şi fabricarea sticlei, experienţe care pot fi uneori reconstituite cu ajutorul tehnologiei moderne; alchimia propriu-zisă însă, „Marea Operă" descrisă de autorii hermetici, se situează pe un cu totul alt plan; în ciuda expresiilor din metalurgie pe care le folosesc cu precădere aceşti autori, natura operaţiilor în cauză nu poate fi deloc identificată chimic. Din punctul de vedere al ştiinţei moderne, aceste operaţiuni sau procedee nu sînt doar aberante; ele sînt de-a dreptul absurde. S-a căutat să se conchidă că o insaţiabilă dorinţă de a fabrica aurul i-a făcut pe aceşti alchimişti, care erau, de altfel, aurari şi argintari, sticlari sau vopsitori cît se poate de rezonabili, să fie absorbiţi de o căutare absolut himerică, în care elucubraţiile se amestecau inextricabil cu un empirism mult prea naiv.

Or, dacă ar fi aşa, ar trebui ca opera alchimică să trădeze arbitrarul la fiecare pas, să fie toată numai improvizaţie. Dar nu acesta e cazul; magisterium-ul alchimiştilor comportă un anumit principiu al unităţii; departe de a fi produsul unei aventuri confuze, el are toate caracteristicile unei „arte", adică o doctrină si o metodă transmise de la maestru la discipol şi ale căror trăsături generale, atît cît le putem judeca după descrierile lor simbolice, sînt în mare măsură aceleaşi din Antichitate pînă în epoca modernă si din Occident pînă în Extremul Orient. Pare să nu fi frapat pe nimeni că o artă fundamental absurdă a putut, în ciuda nenumăratelor eşecuri şi dezamăgiri, să persiste cu o asemenea continuitate şi statornicie în sînul celor mai diverse civilizaţii. Trebuie să admitem, aşadar, fie că alchimiştii, în dorinţa de a se amăgi pe ei înşişi, au cultivat cu obstinaţie un mit dezminţit de mii de ori de natură, fie că experienţa lor efectivă se situa pe un cu totul alt plan al realităţii decît acela de care se ocupă ştiinţa empirică modernă.

Din punct de vedere logic, cele două presupuneri se exclud. Nu aceasta e şi opinia modernei „psihologii a adîncurilor", care îşi propune să găsească în simbolismul alchimic o confirmare a tezei sale cu privire la „inconştientul colectiv". Potrivit acestei teze, alchimistul proiectează în investigaţia, comparabilă cu un vis, pe care o face anumite trăsături ale propriului suflet, pînă atunci necunoscute chiar şi lui însuşi, şi astfel, fără a avea măcar intenţia conştientă a acestui fapt, operează un fel de reconciliere între propria conştiinţă cotidiană sau superficială şi forţa latentă a „inconştientului colectiv". O astfel de „reconciliere" a conştientului cu inconştientul ar da naştere unei experienţe interioare ce ţine în mod subiectiv locul substanţei secrete la care aspiră alchimistul. Acest punct de vedere, ca şi precedentul, se bazează pe ipoteza că intenţia iniţială a alchimistului ar fi fabricarea aurului. El e văzut aşadar ca prizonier al unui soi de delir, pradă iluziei propriei sale „proiecţii" imaginative şi, prin urmare, [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/alchimie.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi despre alchimie în limba română sau în limba engleză]

Acupunctura

Acupunctura este o metodă de tratament cu o vechime de peste 3000 de ani. Născută şi dezvoltată în China, metoda a cunoscut o răspândire uluitoare în toată lumea abia în ultimele decenii, în urma vizitei efectuate de preşedintele Nixon în anii ‘70 în China. Acolo preşedintele Americii a suferit o criză de apendicită şi a trebuit operat neîntârziat, medicii chinezi asigurându-i o anestezie excelentă folosind numai puncte de acupunctură.
Mecanismul de acţiune al acupuncturii nu este pe deplin cunoscut. Metoda este integrată într-o amplă filozofie extrem-orientală. Principalele idei ale Medicinei Tradiţionale Extrem Orientale sunt:

- Viaţa şi sănătatea sunt menţinute de o "energie" sau "suflu", numită "Qi" a cărei sursă este pe de o parte ancestrală, iar pe de altă parte [...]

[continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/acupunctura.html , de unde puteţi de asemenea şi comanda cărţi de acupunctură în limba română sau în limba engleză]

A Patra Cale

A Patra Cale (învăţătura spirituală originată de G.I. Gurdjieff şi continuată de P.D. Ouspensky) îşi propune o practică prin care se realizează un efort ce implică, în acelaşi timp, trupul (centrul instinctiv, centrul sexual, centrul motor), sentimentele (centrul afectiv) şi mintea (centrul intelectual). Implicarea simultană a celor trei aspecte fundamentale ale fiinţei conduce la o practică spirituală armonioasă, de aceea Gurdjieff şi-a numit şcoala "Institutul pentru Dezvoltarea Armonioasă a Omului". Institutul a fost fondat în 1910 la Moscova, dar, din cauza războiului, sediul său a fost mutat în 1919 în apropierea Parisului.

Într-o oarecare măsură, seria de "mişcări" sau "gimnastica sacră" pe care Gurdjieff o practica împreună cu discipolii săi reprezintă o sinteză a acestei viziuni armonioase, dar mai degrabă prin învăţarea acestora decât prin reprezentarea lor scenică. Aceste exerciţii, din mărturiile care există, implică, de cele mai multe ori, o concentrare mentală combinată cu un efort fizic, însoţit de strădania interioară de a menţine o stare permanentă de "Eu sunt". Armonizarea celor cinci centri - instinctiv, sexual, motor, afectiv şi intelectual - conduce la trezirea conştiinţei. De aceea, până în momentul trezirii conştiinţei, omul este adormit. El acţionează imitativ, mecanic, datorită diverselor influenţe exterioare. Abia în momentul în care îşi trezeşte conştiinţa omul poate acţiona cu adevărat. Acţiunea presupune un efort conştient îndreptat spre un scop precis. Trezirea conştiinţei se face treptat. Cele patru stări de conştiinţă de care vorbeşte Gurdjieff sunt: starea de somn, starea de veghe, starea de conştiinţă subiectivă şi starea de conştiinţă obiectivă. Dezvoltarea acestor nivele de conştiinţă corespunde dezvoltării corpurilor subtile care pot fi trezite prin intermediul corpului fizic, în care se găsesc adormite aceste stări de conştiinţă. Însă, această dezvoltare necesită o transformare interioară sub supravegherea unui maestru spiritual. Adică a cuiva care este deja antrenat în aceste practici şi le stăpâneşte, ceea ce îi permite să le transmită şi celorlalţi.

Ca şi alte căi spirituale, A Patra Cale cuprinde o organizare socială proprie. Modul în care a fost interpretată această organizare variază de la un grup la altul. Dar, spre deosebire de căile tradiţionale, A Patra Cale nu implică izolarea de viaţa de zi cu zi. Într-adevăr, Gurdjieff susţine adesea că în condiţiile oferite de viaţa cotidiană putem găsi coordonatele necesare pentru a realiza procesul de trezire a conştiinţei, care reprezintă scopul celei de-A Patra Căi. Idries Shah susţine că, în sens larg, Sufismul cuprinde ideea lui Gurdjieff numită A Patra Cale, dar se pot găsi surse şi explicaţii pentru ideile lui Gurdjieff şi în alte tradiţii spirituale. Oricum, concepţia sufistă conform căreia "te poţi afla în lume fără a-i aparţine" este în rezonanţă cu viziunea propusă de A Patra Cale.

În acelaşi timp, interacţiunea cu oamenii are nu au aceeaşi viziune asupra aceleiaşi căi spirituale este esenţială. Câteva dintre... [continuarea articolului o puteţi găsi la http://www.anticariat-esoteric.ro/html/a_patra_cale.html , de unde puteţi de asemenea comanda cărţile lui Gurdjieff sau Uspensky]

Ratiunea de a fi a acestui blog

... este aceea de a oferi celor intersaţi posibilitatea aruncării unei scurte priviri asupra articolelor ce le puteţi găsi integral la http://www.anticariat-esoteric.ro . Trebuie însă ca mai întâi să spun câteva cuvinte despre istoria acestora, şi cum de au ajuns ele pe site-ul menţionat mai sus.

Am pornit iniţial "la drum" cu ideea de a face un website al cărui unic scop să fie cel de a informa, de a pune la dispoziţie celor preocupaţi de spiritualitate o vastă sursă de informaţii legate de diversele ramuri ale ştiinţelor esoterice. A fost un proiect demarat din pură pasiune, a cărui menire nu includea decât menţionarea cărţilor de căpătâi a unui domeniu sau altul, a unui autor sau altul. Au început însă să apară o serie de factori ce m-au împins treptat să introduc şi o parte "comercială", aceşti factori începând cu facturile legate de webhosting şi ajungând până la stressul tot mai accentuat pe care îl aveam faţă de serviciul meu de la vremea respectivă. Nu intru în detalii. În timp, această latură lucrativă a ajuns să se dezvolte destul mult, de la Esoteric website-ul ajungând să se denumească Anticariat Esoteric. Sunt mulţumit de această turnură, pentru că în afară că ma ajută să îmi cumpăr cafea şi să plătesc facturile de la curent şi webhosting, am satisfacţia de a putea oferi "căutătorilor" cărţi pe care le căutau de ani de zile şi nu le găseau pe nicăieri.

Iniţial, au fost doar cărţi din biblioteca mea personală, pe care le studiasem deja, şi pe care am considerat că ar fi mult mai util să fie citite şi de alţii, în loc să se prăfuiască sus la mine pe şifonier sau pe sub pat (erau multe...), însă în timp am primit solicitări de cărţi pe care nu le aveam şi pentru care, desigur, a trebuit să umblu prin anticariate. În schimbul acestui efort nu am solicitat decât alte cărţi, acele cărţi care se prăfuiau la rândul lor pe rafturile "clienţilor" mei, şi tot aşa, stocul s-a mărit. S-ar putea spune că biblioteca mea se află într-un perpetuu proces de înnoire. Articolele al căror început îl veţi putea citi aici pe blog îşi au sursa în aceste cărţi, sunt conspecte pe care le-am realizat personal. Pentru cei care doresc o aprofundare a domeniilor abordate în ele, îi invit să mă contacteze la anticariat_esoteric@yahoo.com sau anticariat.esoteric@gmail.com în cazul în care doresc să le recomand o carte anume, sau să viziteze http://www.anticariat-esoteric.ro şi să îşi aleagă una sau mai multe din cărţile domeniului care îi interesează.